PDM va susţine politic reformarea organelor de control

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO pdm.md

Partidul Democrat va susţine politic conceptul Ministerului Justiţiei privind reformarea unor organe de drept la capitolul efectuării controalelor. Anunţul a fost făcut de către deputatul Sergiu Sârbu, secretarul formaţiunii, după şedinţa tradiţională de la sediul partidului, transmite IPN.

„Propunerea legislativă pentru care ni s-a cerut azi suportul politic are scopul de a elibera mediul de afaceri de presiunea organelor de drept, sporirea mecanismului de protecţie împotriva controalelor excesive ale acestora, împotriva percheziţiilor abuzive, acţiuni care fac imposibilă activitatea economică”, a declarat Sergiu Sârbu.

Proiectul prevede, în cazul infracţiunilor economice, să fie pus accentul pe recuperarea prejudiciului cauzat, pe îndepărtarea greşelilor şi prevenirea acestora pe viitor. O faptă va fi considerată penală doar după ce au fost epuizate mecanismele de remediere sau dacă este la nivelul gravităţii care reprezintă un risc iminent pentru ordinea publică, securitatea şi siguranţa persoanelor, mediului înconjurător etc.

Sergiu Sârbu a adăugat că proiectul este inspirat în mare parte din observaţiile pe care mediul de afaceri le-a transmis, observaţii care ţineau de abuzurile atestate în domeniu timp de mai mulţi ani. 

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă