PDM: Guvernul nu va fi implicat în activitate politică în an electoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, susţine că Guvernul va rămâne în afara acţiunilor politice în anul 2018, an electoral, şi că Executivul se va concentra pe soluţionarea problemelor cetăţenilor.

„Veţi vedea că poate pentru prima dată în Republica Moldova este posibil ca partidul de guvernare, inclusiv în anul electoral, să facă faţă promisiunilor pe care le-a făcut, dar şi acelor politici pe care le promovează”, a declarat Vitalie Gămurari marţi, 6 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă

Acesta a afirmat că „s-a găsit şi o soluţie prin care membrii Guvernului nu vor fi implicaţi în activitatea politică”. 

„Nu în zadar noi am vorbit foarte clar atunci când am propus reforma Guvernului, dar şi când am propus persoanele în cauză în funcţia de miniştri, am spus că sunt profesionişti, tehnocraţi, iar conceptul de tehnocrat presupune să-şi facă activitatea bine în afara implicării nemijlocit în activitatea politică”, a spus reprezentantul PDM.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine