PDM anunţă desfăşurarea unor întruniri social-politice până la sfârşitul lunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Democrat anunţă desfăşurarea unor întruniri social-politice, în perioada 10-30 iunie, non-stop, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, precum şi în faţa mai multor instituţii de stat. O dispoziţie în acest sens a fost semnată pe 10 iunie de către viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu, ca urmare a unor declaraţii prealabile înaintate de PDM, transmite IPN.

Potrivit dispoziţiei, PDM planifică întruniri social-politice în faţa Guvernului, în PMAN, la Curtea Constituţională, la Ministerul Afacerilor Interne, precum şi în faţa Procuraturii Generale. Printre adresele menţionate în declaraţiile prealabile se mai numără şi Şoseaua Hânceşti, 64, unde este amplasată televiziunea publică, dar şi strada Armenească, 44/3, unde se află sediul central al PDM. În dispoziţie se mai menţionează şi alte locaţii, cum ar fi Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Solicitat de IPN, vicepreşedintele PDM, Vladimir Cebotari, a spus că formaţiunea a anunţat anterior că va organiza manifestaţii paşnice la solicitarea susţinătorilor, însă nu a oferit alte detalii.

Curtea Constituţională a dizolvat Parlamentul Republicii Moldova. Preşedintele interimar, Pavel Filip, a semnat decretul privind stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate - 6 septembrie 2019. Parlamentul a declarat în afara legii Guvernul Filip şi cere intervenţia Consiliului de Securitate al ONU în situaţia din Republica Moldova. De asemenea, cei 61 de deputaţi ACUM-PSRM nu recunosc deciziile Curţii Constituţionale.

Igor Dodon a declarat că Democraţii nu vor să transmită pe cale paşnică puterea. În acest sens, preşedintele a spus că singura soluţie ar putea fi mobilizarea masivă în stradă a cetăţenilor.

Liderul PPDA, Andrei Năstase, a declarat că Parlamentul nu mai recunoaşte Curtea Constituţională, iar deciziile acesteia sunt ilegale şi la comanda lui Vlad Plahotniuc.

Secretarul general al Consiliul Europei, Thorbjørn Jagland, a anunţat duminică, 9 iunie, că va cere opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la acţiunile Curţii Constituţionale de la Chişinău din ultima perioadă, inclusiv în ceea ce priveşte decizia de dizolvare a Parlamentului Republicii Moldova. Deciziile sunt greu de înţeles şi par arbitrare.

Vicepreşedintele Partidului Democrat, Andrian Candu, spune că nimeni şi niciodată nu are dreptul să se pronunţe referitor la hotărârile emise de Curtea Constituţională a altui stat. Acest lucru, dacă se întâmplă, poate fi calificat drept interferenţă în sistemul de drept din ţara respectivă.

Curtea Constituţională a condamnat „presiunile politice la care este supusă”: Cei care îndeamnă la dizolvarea Curţii sunt inamicii democraţiei

În urma unei sesizări depuse de deputaţii democraţi, Curtea Constituţională a decis duminică, 9 iunie, că refuzul lui Igor Dodon de a semna decretul de dizolvare a Parlamentului creează circumstanţe de suspendare din funcţie a preşedintelui ţării. În asemenea situaţie, potrivit Curţii, interimatul şefului statului va fi asigurat de premierul Pavel Filip, care va semna decretul de dizolvare a Parlamentului.

Parlamentul din Republica Moldova s-a convocat sâmbătă, la ora 13:00, într-o şedinţă, ignorând decizia Curţii Constituţionale de a fi dizolvat. Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat din Republica Moldova, a declarat că deciziile luate sâmbătă în Parlament reprezintă o încălcare a Constituţiei şi a acuzat Blocul ACUM şi PSRM de tentativă de uzurpare a puterii în stat.

Deputaţii socialişti şi cei din Blocul ACUM au numit în funcţie conducerea Parlamentului, în frunte cu Zinaida Greceanîi, şi au acordat votul de încredere Guvernului Maiei Sandu, care a şi depus jurământul. Însă, Curtea Constituţională a decis, într-o şedinţă rapidă, invalidarea alegerii Zinaidei Greceanîi în funcţia de preşedinte al Parlamentului şi că toate deciziile luate de Parlament sâmbătă şi cele care vor fi adoptate în continuare sunt neconstituţionale, inclusiv învestirea noului Guvern.

În seara zilei de vineri, Igor Dodon s-a întâlnit cu liderul PDM Vlad Plahotniuc, în faţa căruia a recunoscut că primea până la un milion de dolari pe lună din Rusia, pentru întreţinerea PSRM. 

Democratul Andrian Candu a prezentat probe video şi a menţionat că Dodon a propus federalizarea ţării, interzicerea unionismului, schimbarea Constituţiei ca preşedintele ţării să fie ales de Parlament. Potrivit lui, Dodon s-a aliat pe ultima sută de metri cu ACUM pentru a se răzbuna pe democraţi, din cauza refuzului primit de a accepta o coaliţie în conformitate cu conţiţiile impuse de Moscova.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă