Pavel Voicu respinge acuzaţiile că ar fi încercat să-l scape de un dosar penal pe nepotul deputatului Corneliu Furculiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Pavel Voicu, neagă că a încercat să muşamalizeze un dosar penal pentru a-l scăpa de răspundere pe nepotul deputatului socialist Corneliu Furculiţă, după ce acesta ar fi condus în stare de ebrietate automobilul.

„Nu am fost implicat în acţiuni ilegale şi nu am făcut abuz de funcţia deţinută în perioada activităţii de ministru şi consider aceste materiale apărute în presă informaţii false menite să ducă în eroare opinia publică”, a scris Pavel Voicu pe Facebook.

Voicu a precizat că se va adresa instituţiilor competente şi va face lumină pentru a nu admite în continuare „această manipulare mediatică în spatele căreia stau politicieni şi oameni cu interese ascunse”.

„Voi insista asupra unei anchete care să verifice aceste interceptări telefonice, legalitatea lor şi scopul. Este vizibilă interpretarea acestor comunicări şi ruperea din context a unor informaţii, dar cu regret unele mijloace de informare nu au verificat cu atenţie sursele pe care le au şi interesele lor ascunse.”, a mai spus Voicu.

Amintim că, potrivit unei investigaţii jurnalistice publicate de NordNews, Pavel Voicu şi Corneliu Furculiţă ar fi făcut trafic de influenţă pentru a-l scăpa de pedeapsă penală pe nepotul lui Furculiţă, care a fost tras pe dreapta de agenţii de patrulare, pe 25 octombrie, fiind în stare de ebrietate.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!