Pavel Postica, ales vicepreşedinte CEC, iar Alexandr Berlinschi – secretar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pavel Postica, FOTO IPN

Pavel Postica a fost ales vicepreşedinte al Comisiei Electorale Centrale, iar Alexandr Berlinschii – secretar al instituţiei, în şedinţa de astăzi, 1 octombrie, transmite IPN.

La 16 septembrie, Parlamentul a confirmat şase membri ai Comisiei, care la data de 17 septembrie au ales-o pe Angelica Caraman în funcţie de preşedintă a instituţiei.

La 28 septembrie, membrii confirmaţi au adresat un apel Parlamentului în care au subliniat necesitatea respectării termenului de cel mult 15 zile pentru alegerea conducerii instituţiei, iar în consecinţă necesitatea suplinirii numărului de trei membri CEC care aşa şi nu au mai fost confirmaţi.

Potrivit Codului electoral, alegerea preşedintelui, vicepreşedintelui şi secretarului Comisiei Electorale Centrale urmează să aibă loc nu mai târziu de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de confirmare a noii componente a CEC, termen care a expirat azi.

Mandatul Comisiei Electorale Centrale este de 5 ani.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid