Pavel Filip: Corupţia poate fi combătută cu efortul comun al tuturor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md

Vom avea rezultate în combaterea corupţiei atunci când se va face un efort comun al tuturor actorilor: Guvern, administraţia publică locală, societatea civilă şi mediul de afaceri. Declaraţia a fost făcută de către premierul Pavel Filip vineri, 3 august, în cadrul şedinţei de lucru a Grupului de monitorizare a Strategiei Naţionale de Integritate şi Anticorupţie 2017-2020, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul a menţionat în şedinţă că punerea în aplicare a Strategiei este esenţială pentru eliminarea corupţiei. Reieşind din acest obiectiv, a fost adoptat un cadru legal comprehensiv în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei. Totodată, sunt funcţionale Centrul Naţional Anticorupţie, Autoritatea Naţională de Integritate, Agenţia pentru Recuperarea Bunurilor Infracţionale şi Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor.

„Eficienţa funcţionării acestor instituţii, dar şi punerea în aplicare a cadrului legal ţine de efortul nostru comun, de voinţa noastră. Putem să obţinem rezultate doar atunci când ne vom implica cu toţii, fiecare instituţie în parte nu poate schimba lucrurile”, a spus Pavel Filip.

În cadrul şedinţei au fost prezentate şi examinate nouă planuri sectoriale anticorupţie, dar şi raportul de monitorizare şi evaluare privind implementarea Strategiei în anul 2017. S-a constatat că din cele 43 de acţiuni planificate, nouă au fost realizate, 33 – parţial realizate, iar una încă urmează a fi implementată.

La eveniment au participat membri ai Guvernului, preşedinţi de raioane, reprezentanţi ai partenerilor de dezvoltare, ai mediului de afaceri, precum şi ai societăţii civile.

Mai multe pentru tine:
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie