Pavel Filip, către Alexandr Lukaşenko:  Când Republicii Moldova i-a fost greu, Belarusul ne-a fost alături

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-ministrul Pavel Filip şi preşedintele belarus, Alexandr Lukaşenko, aflat în vizită oficială în Republica Moldova, au discutat joi, 19 aprilie, în cadrul unei întrevederi, despre valorificarea potenţialului de cooperare bilaterală. Oficialii au menţionat caracterul cordial, dar şi constructiv al relaţiilor.

Premierul a menţionat că relaţiile dintre cele două ţări sunt bazate pe prietenie, încredere, dar, în acelaşi timp, şi pe proiectele concrete, pragmatice, o parte din care au fost deja realizate, o altă parte urmează a fi dezvoltate. 

„Prietenia se testează cu anii şi se manifestă nu doar atunci când îţi merge bine, ci şi atunci când ajungi în situaţii critice. Când Republicii Moldova i-a fost greu, Belarusul ne-a fost alături, oferind pieţe de desfacere pentru produsele moldoveneşti, în special pentru vinuri. Vreau să vă asigur că preţuim această prietenie şi puteţi conta pe noi”, a subliniat Pavel Filip.

Şi Alexandr Lukaşenko a declarat că îl leagă sentimente deosebite de Moldova, pe care a vizitat-o de multe ori. 

„Îmi aduc mereu aminte cu multă căldură de Republica Moldova, iar când închid ochii văd o mare livada înflorită în care trăiesc oameni, case frumoase – acestea sunt amintirile mele”, a spus preşedintele belarus. 

Oficialul a adăugat că Republicii Belarus îi este uşor să colaboreze cu Republica Moldova, deoarece ţările noastre nu sunt concurente. 

„Voi produceţi tot ceea ce cumpărăm noi, noi producem ceea de ce aveţi nevoie voi. De aceea nu trebuie să concurăm, ci să ne înţelegem asupra livrărilor reciproce de produse necesare”, a menţionat Alexandr Lukaşenko.

Premierul a spus că cetăţenii moldoveni apreciază mult tehnica belarusă, care asigura calitate şi preţ rezonabil. În ultimii cinci ani în Moldova au fost asamblate 120 de troleibuze din piese din Belarus. La Chişinău a fost lansat şi certificat  şi primul troleibuz fără fir.

După experienţa reuşită de asamblare a troleibuzelor belaruse, este examinată şi posibilitatea asamblării în comun a autobuzelor, care vor fi cu până la 15% mai ieftine. Deocamdată, Primăria Chişinău a decis să procure 50 de autobuze pentru Capitală, dar are nevoie de 300.

Premierul a invitat companiile belaruse să participe la licitaţiile pentru reabilitarea drumurilor din Moldova, în contextul în care Republica Belarus este bine-cunoscută pentru calitatea drumurilor sale.

Părţile au mai menţionat oportunitatea inaugurării unei rute aeriene directe Chişinău-Minsk, ceea ce ar contribui la dezvoltarea turismului.

De o importanţă aparte pentru ţara noastră este şi promovarea proiectului de import al echipamentului medical de diagnosticare din Belarus pentru instituţiile medicale din Moldova, precum şi lansarea producţiei comune de medicamente, care vor fi mai ieftine.

Pavel Filip şi Alexandr Lukaşenko au reconfirmat disponibilitatea desfăşurării, în luna iunie curent, la Chişinău, a şedinţei Comisiei interguvernamentale comercial-economice moldo-belaruse. Această comisie se întruneşte de două ori pe an, iar întâlnirile dese dau rezultate. O demonstrează şi cifrele de afaceri. Astfel, schimburile comerciale între statele noastre au atins anul trecut 225 milioane de dolari, cu aproape 10% mai mult, faţă de  2016. În prezent, în Moldova activează 90 de companii cu capital belarus.

Pavel Filip şi Alexandr Lukaşenko au exprimat interesul şi pentru dezvoltarea relaţiilor culturale şi interumane, în contextul inaugurării la Chişinău a bustului cărturarului belarus, Francisc Skorina.

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!