Pauză în Programul „Drumuri bune”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul „Drumuri bune” a fost pus pe pauză. Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan, nu poate spune dacă acesta va continua sau nu. Sunt identificate două probleme legate de implementarea acestuia: sursele de finanţare şi transparenţa decizională, transmite IPN.

La o conferinţă de presă, pe 27 iunie, Vadim Brînzan a spus că pentru implementarea programului erau prevăzute două miliarde de lei, iar acum în buget sunt 950 de milioane. Legat de transparenţa decizională, ministrul spune că nu este clar cine ia deciziile, cine este gestionarul. Nu e clară nici formula după care se alocă banii. „Am înţeles că a fost trimisă o solicitare către primari să vină cu propuneri, care şi unde vor să construiască câte un kilometru de drum strategic, care să-l unească la magistrale. Au venit propuneri în sumă de patru miliarde de lei, pe când la buget am înţeles că sunt 950 de milioane”, a spus Vadim Brînzan.

Ministrul a anunţat că se va face o evaluare a programului, ca noua conducere a ministerului să se asigure că banii statului sunt cheltuiţi raţional, transparent şi nu se fură.

Referitor la Arena Chişinău, un alt proiect al guvernării anterioare, Vadim Brînzan a declarat că a primit contractul cu câteva ore înainte de susţinerea conferinţei de presă şi nu a reuşit să-l citească. Deciziile vor fi anunţate mai târziu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie