Patru persoane, arestate pe cazul tâlhăriei de pe traseul Chişinău – Leuşeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol

Patru persoane, dintre care trei cu antecedente penale, se află în arest preventiv pentru 30 şi, respectiv, 20 de zile, fiind suspecte că au participat la tâlhăria produsă acum o săptămână pe traseul Chişinău – Leuşeni. O a cincea persoană vizată este fiica celui care ar fi înscenat jaful, transmite IPN.

Aceasta conlucrează cu ancheta şi este cercetată în libertate. Informaţia a fost comunicată de şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Cernăuţeanu, într-o conferinţă de presă.

Şeful IGP precizează că un cetăţean al Republicii Moldova, om de afaceri în Ucraina, cu ajutorul fiicei, a oferit cazare unor refugiaţi ucraineni. Apelând la o cunoştinţă, cu care comunica din 2018, a rugat-o să-l ajute să treacă clandestin o sumă de bani peste frontiera Republicii Moldova cu România. Şi i-a promis 3% din sumă. În noaptea de 12 spre 13 martie, cei doi bărbaţi au traversat frontiera cu 260 de mii de euro. A doua oară, pe 15 martie, bărbatul şi-a rugat fiica şi amicul să mai ducă peste frontieră bani care aparţineau la şapte familii de refugiaţi ucraineni. De această dată suma era de 436 de mii de dolari.

Amicul, pe care iniţial toţi l-au considerat victimă, în consecinţă a devenit bănuit. Acesta apelase la un complice şi, sub pretextul că îi sunt datoraţi bani, l-a convins să-l ajute să revendice suma. Ultimul, împreună cu doi complici, au şi comis jaful pe traseul Chişinău – Leuşeni.

În cadrul investigaţiilor, banii au fost găsiţi în oraşul Sângera, în casa unei rude.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”