Patru judecători vor fi cercetaţi penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul preşedinte al Curţii de Apel Economice, Aureliu Colenco

Consiliul Superior al Magistraturii a ridicat astăzi imunitatea a patru judecători. Totodată, membrii CSM şi-au dat acordul de pornire a urmăririi penale şi tragerea lor la răspundere penală.

Cei patru magistraţi sunt Valeriu Harmaniuc de la Curtea de Apel Bălţi, Eugeniu Clim şi Ala Nogai de la Curtea de Apel Chişinău şi Aureliu Colenco, fostul preşedinte al Curţii de Apel Economice.

Cei patru vor fi cercetaţi pentru că în perioada 2008-2009, pe vremea când erau magistraţi la Curtea de Apel Economică, au menţinut în vigoare o decizie considerată ilegală, luată de prima instanţă.

Colenco a renunţat la funcţia de magistrat după ce Parlamentul a lichidat instanţele economice, iar Consiliul Superior al Magistraturii l-a transferat la Curtea de Apel din Bălţi.

Fostul preşedinte al Curţii de Apel Economice a decis să se facă avocat, însă Comisia de Licenţiere a Uniunii Avocaţilor i-a respins cererea, la 17 septembrie 2012, argumentând că n-are o reputaţie ireproşabilă, iar comportamentul său şi activitatea în funcţia de judecător „sunt incompatibile cu normele Codului Deontologic al Avocatului“.

Controversatul ex-judecător Aureliu Colenco, fost şef al Curţii de Apel Economice, a ajuns preşedinte al Uniunii Asiguratorilor din Moldova

Eugeniu Clim este unul dintre judecătorii de la fosta Curte de Apel Economică din Chişinău care, împreună cu Aurel Colenco şi Tamara Pelin au menţinut hotărârea prin care Întreprinderea de Stat „Registru“ era obligată să-i plătească firmelor Intercomsoft şi Andimit 41 de milioane de dolari. Ulterior, Curtea Supremă de Justiţie a adoptat o decizie prin care suma a fost redusă la 7,8 milioane de dolari, ca apoi Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ să caseze aceste decizii şi să trimită decizia spre judecare la Curtea de Apel Chişinău.

Potrivit jurnal.md, la începutul anului 2013, Clim şi-a achiziţionat un autoturism Mercedes ML 250, fabricat în 2012. Asta în timp ce, în 2012, împreună cu soţia sa magistratul a avut un venit, inclusiv din pensii, de 133.000 de lei. Maşina este una dintre cele mai luxoase modele Mercedes, cu dotări moderne care se reflectă şi în detaliile interioare de înaltă clasă, mai preciza sursa.

Ala Nogai este soţia procurorului Gheorghe Nogai, fostul şef al Procuraturii de Transport.  Potrivit declaraţiei pe venit din anul 2012, femeia deţine un apartament la Chişinău (dobândit în 1989), două case: în Chişinău (2012, de 228 metri pătraţi) şi la Glodeni (2006), dintre care ultima ca moştenire. Ala Nogai a mai declarat şase terenuri, unul dintre pentru construcţie, atribuit de Primăria Chişinău. În trecut, magistrata a ocupat funcţia de judecătoare la Curtea de Apel economică, alături de Clim şi Colenco.

În 2013, Ziarul de Gardă a dezvăluit că Gheorghe Nogai, pe atunci candidat la funcţia de procuror general şi-a construit o vilă de milioane pe terenul de sport al liceului „Vasile Alecsandri“ din Chişinău. Primăria susţine că terenul a fost acaparat ilegal.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare