PAS propune modificarea legislaţiei pentru a descuraja înregistrarea navelor în Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Acţiune şi Solidaritate propune ca controlul asupra navelor maritime înregistrate în Republica Moldova să fie realizat doar de societăţile care deţin recunoaşterea Comisiei Europene. În aceste sens, PAS va veni cu un proiect de modificare a Codului navigaţiei maritime comerciale. PAS mai consideră că este necesară majorarea substanţială a costului de înregistrare a navelor, transmite IPN.

Deputatul PAS Radu Marian a spus la un briefing de presă că aceste măsuri îi vor descuraja pe cei cu rea intenţie. El a făcut apel către deputaţi să susţină modificările propuse.

Radu Marian a relatat că Moldova are înregistrate sub pavilionul ei peste 300 de nave, pe când în România, ţară cu sute de kilometri de acces la mare, sunt înregistrate până la zece nave comerciale. „Navele cu numere moldoveneşti au fost folosite de contrabandişti de fiinţe umane pentru a transporta peste două mii de refugiaţi din Orientul Mijlociu în ţările UE”, a adăugat deputatul.

El a relatat că, în octombrie 2019, pe o navă sub pavilion moldovenesc a fost depistată o tonă de cocaină. În noiembrie 2019, o navă care circula ilegal sub pavilionul Republicii Moldova a naufragiat la Odesa şi a provocat o catastrofă ecologică. În 2013 o navă aflată sub pavilion moldovenesc, care transporta două mii de tone de nitrat de amoniu, a fost oprită şi sechestrată în Beirut, din cauza problemelor tehnice.

Situaţia este atât de gravă, susţine Radu Marian, încât Moldova se află de ani buni în lista neagră portuară în toată lumea. Aceste nave sunt sechestrate, oprite şi inspectate la fiecare pas. Vârsta medie a navelor înregistrate în ultimii doi ani este de 33 de ani.

Deputatul PAS spune că, în urma unui demers trimis acum trei săptămâni către Agenţia Navală, i s-a comunicat că aceasta nu a efectuat vre-un fel de inspecţii ale navelor care urmau a fi înregistrate, pe motivul lipsei cadrului normativ. Potrivit lui Radu Marian, aceste nave sunt înregistrate fără a fi supuse verificărilor pentru că înregistrarea lor este extrem de profitabilă. Taxele percepute de stat oficial sunt extrem de mici. De exemplu, pentru o navă de cinci mii de tone se achită pentru înregistrare 20 de mii de lei. „Cu siguranţă, taxa neoficială sau mita trebuie să fie cu mult mai mare”, a adăugat Radu Marian.

Deputatul mai spune că ceea permite cadrul normativ este de fapt „raiul pe pământ pentru contrabandiştii şi infractorii din toată lumea”. Legislaţia permite înregistrarea navelor de orice vârstă sau cele aflate în lista de sancţiuni ONU şi UE.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA