PAS, PDA şi PLDM cer demisia lui Vasile Botnari de la şefia SIS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu

Mai mulţi reprezentanţi şi susţinători ai partidelor de opoziţie PAS, PDA şi PLDM au organizat o manifestaţie în faţa Serviciului de Informaţii şi Securitate, la care au cerut demisia directorului Vasile Botnari şi au acuzat instituţia că ar fi capturată de oligarhi, în contextul deportării a şapte profesori de la Liceul Orizont, la începutul acestei luni, transmite IPN.

Potrivit preşedintei PAS, Maia Sandu, SIS a căzut pradă sistemului oligarhic, chiar dacă legea spune că instituţia trebuie să asigure securitatea statului şi securitatea cetăţeniilor.

„Vedem că în cazul abuzului pe care l-a comis respectiva instituţie, atunci când au fost deportaţi şapte cetăţeni turci, şapte profesori, oameni care au contribuit la îmbunătăţirea sistemului educaţional din Moldova, niciunul din  principiile indicate în lege nu a fost respectat de acest serviciu. Acesta s-a transformat într-o bâtă a regimului Plahotniuc-Dodon, în special pe când în fruntea serviciului a fost numit omul lui Plahotniuc – Vasile Botnari”, a declarat lidera PAS.

Tudor Deliu, preşedintele Partidului Liberal-Democrat, spune că statul a fost furat de către un grup de oligarhi care vrea cu orice preţ să se menţină la putere, iar exemplul cetăţenilor turci demonstrează că acest lucru se poate întâmpla cu oricine dintre noi.

Chiril Moţpan, secretar al Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, spune că ceea ce se întâmplă în ultima perioadă ar trebui să-i pună în gardă pe toţi pentru că Vlad Plahotniuc şi gaşca sa vor întreprinde şi alte acţiuni care vor încălca drepturile omului.

„Nu vrem ca această instituţie să revină la practica de tristă faimă a KGB-ului. Suntem aici pentru că nu ne dorim revenirea la un sistem obscur în această ţară care se vrea democratică şi s-a declarat pro-europeană”, a spus vicepreşedintele PDA.

Şapte cetăţeni străini, printre care şase directori şi profesori ai Liceului „Orizont”, au fost declaraţi pe 6 septembrie indezirabili şi expulzaţi de pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit SIS, cei şapte cetăţeni străini sunt suspectaţi de legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfăşoară acţiuni ilegale în mai multe ţări.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux