PAS: Demisia lui Dorin Chirtoacă se cerea demult

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO unpaspentru.md

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), condus de către Maia Sandu, a emis un comentariu pe subiectul demisiei lui Dorin Chirtoacă din funcţia de primar general de Chişinău. Potrivit formaţiunii, demisia edilului se cerea demult.

„Demisia lui Dorin Chirtoacă se cerea demult. Chişinăul poate fi scos acum din mâinile corupţilor care s-au instalat la primărie şi noi vom face tot posibilul pentru aceasta. Totodată, trebuie să dăm dovada de vigilenţă, maturitate politică şi să nu permitem guvernării Plahotniuc-Dodon să deturneze procesul electoral”, se arată într-un comunicat de presă emis de PAS.

Primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, suspendat din funcţie fiind vizat într-un dosar penal, şi-aanunţat  demisia vineri, 16 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă.

Dorin Chirtoacă a precizat că pleacă din funcţie „în semn de protest şi dezacord faţă de abuzurile care au loc împotriva oraşului, dar şi împoriva subsemnatului şi în niciun caz pentru a recunoaşte acuzaţiile prosteşti care îmi sunt aduse”. 

El susţine că, potrivit Codului Electoral, alegerile anticipate în Chişinău ar urma să aibă loc pe 20 mai.

Primarul a dat de înţeles că Partidul Democrat va face tot ce-i stă în puteri pentru a evita alegerile anticipate, pe motiv că aceştia le-ar pierde.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete