PAS cheamă oamenii la Monumentul lui Ştefan cel Mare din Chişinău „să-şi apere independenţa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) organizează miercuri, 26 iunie, o manifestaţie cu sloganul: „Oamenii buni îşi apără Independenţa!”. Evenimentul va începe la ora 19.00, lângă monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Lidera PAS a îndemnat să vină la eveniment toţi cei care au manifestat la 26 august 2018 şi nu doar, pentru „a ne aduce aminte de curajul şi rezistenţa oamenilor buni ai acestei ţări”, transmite IPN.

„Vă îndemnăm să fim împreună, toţi cei care aţi fost în acea noapte şi cei care nu aţi reuşit să ajungeţi. Să discutăm, să reauzim cântecele din acea seară, să ne aducem aminte cât de importantă este lupta pentru libertate şi cât de necesară rămâne şi astăzi”, a scris Maia Sandu pe o reţea de socializare.

Potrivit liderei PAS, acum doi ani, pe 26 august 2018, Piaţa Marii Adunări Naţionale era plină de oameni buni care se împotriveau nedreptăţii şi hoţiei, iar datorită lor s-a reuşit alungarea unui dictator. „În toate timpurile, oamenii buni, când se unesc, capătă o forţă fără margini. Datorită rezistenţei şi puterii acestor oameni, datorită tăriei de caracter şi curajului oamenilor buni din 1989, datorită faptului că oamenii buni au continuat să-şi apere drepturile şi demnitatea, în Republica Moldova mai există speranţă”, a scris Maia Sandu.

Totodată, spune ea, pe 26 august 2018, o mână de oameni buni au rămas să protesteze şi noaptea, cu gândul de a sărbători împreună Ziua Independenţei. Iar spre dimineaţă au fost ridicaţi cu forţa „la indicaţia şefului de atunci al lui Dodon, Plahotniuc”.

„Bătrâni şi tineri au fost târâţi pe asfalt, pentru ca Dodon să-şi împlinească pofta de stăpân. El se vrea stăpân pe monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, pe Ziua Independenţei, pe ţară, pe oameni. Noi ne-am opus. Oamenii sunt liberi şi Ziua Independenţei le aparţine tuturor oamenilor”, a adăugat lidera PAS.

Mai mulţi participanţi ai manifestaţiei denumite „Adunarea Generală a Cetăţenilor”, din 26 august 2018, au rămas să continue şi noaptea protestul început ziua pe 26 august. Oamenii au întins pături şi corturi şi s-au făcut comozi pe băncile din preajma monumentului lui Ştefan cel Mare. Aceştia urmau să înnopteze acolo, după care, în dimineaţa zilei de 27 august, să depună flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare. La prima oră a dimineţii, Poliţia a evacuat forţat protestatarii din preajma monumentului domnitorului Ştefan cel Mare pentru a permite desfăşurarea evenimentelor oficiale.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare