Partidul ŞOR va insista cu mai multe amendamente care să prevadă eliminarea totală a imunităţii parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputaţii fracţiunii ŞOR

Partidul „ŞOR” insistă pe eliminarea totală a imunităţii parlamentare, nu doar parţială, aşa cum a propus majoritatea PAS în proiectul votat în primă lectură joi, 19 mai, în Parlament. Deputaţii Partidului „ŞOR” vor propune în acest sens mai multe amendamente şi completări pentru votarea proiectului de modificare a Constituţiei în lectură finală.

Totodată, reprezentanţii formaţiunii susţin că actualul proiect propus de PAS este incomplet şi ascunde, de fapt, intenţia de a închide gura opoziţiei. 

„În 2019, când fracţiunea Partidului „ŞOR” a cerut anularea prevederii constituţionale în privinţa imunităţii deputaţilor, am avut în vedere că aleşii poporului să aibă imunitate şi să nu poată fi penalizaţi doar pentru atitudinile şi opiniile politice pe care le exprimă. În rest, pentru orice ilegalitate, contravenţională sau penală, să poată fi traşi la răspundere la fel ca toţi cetăţenii. Dar voi ce-aţi făcut? Aţi selectat doar câteva articole din Codul Penal şi aţi decis să anulaţi imunitatea doar pentru ele. În rest, deputaţii sunt liberi să comită orice infracţiune sau contravenţie şi să fie siguri că nimeni nu-i poate penaliza. Mai ales dacă aceşti deputaţi fac parte din majoritatea parlamentară, respectiv, nu există voturi suficiente pentru a le fi retrasă imunitatea, în cazul în care organele de anchetă solicită acest lucru”, a declarat Marina Tauber. 

Potrivit ei, ca de obicei, curajul PAS este unul de paradă şi apelează la şmecherii ieftine pentru a ascunde adevăratele intenţii. 

„Intenţiile voastre, pentru noi cel puţin, sunt foarte clare şi se rezumă la un singur lucru: anihilarea oricărei opoziţii şi folosirea puterii strict în interes propriu, fără a avea teamă că va trebui să răspundeţi pentru asta. Mai ales în condiţiile în care aţi capturat în totalitate justiţia, iar procurorul general execută ca un câine dresat la toate comenzile voastre. Or, el în loc să apere cetăţenii de abuzurile puterii şi să aplice legea (pentru că guvernarea e cea care ţine frâiele şi controlează pârghiile de influenţă), el face exact invers - apără puterea, ca nu cumva să fie expusă în faţa legii şi a poporului. Ca să concluzionez, atrag încă o dată atenţia că proiectul PAS privind anularea imunităţii deputaţilor nu este altceva decât o mimare a acestei reforme şi o tentativă de a înşela vigilenţa cetăţenilor”, a mai spus Marina Tauber.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”