Partidul „ŞOR” se va alătura protestelor organizate de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marina Tauber şi Ilan Şor, liderii Partidului ŞOR.

Partidul „ŞOR” a decis să dea curs demersului Partidului Comuniştilor, care a îndemnat toate forţele politice de opoziţie să se alieze pentru a protesta împreună faţă de guvernarea PAS. Formaţiunea condusă de deputatul fugar, Ilan Şor, consideră că „vocea opoziţiei şi a oamenilor nemulţumiţi de crizele pe care le-a creat guvernarea PAS trebuie să fie auzită.”

„Considerăm că, în aceste momente cruciale pentru viitorul Republicii Moldova, există nevoia consolidării tuturor forţelor de opoziţie parlamentare şi extraparlamentare. Partidul „ŞOR” face apel, la rândul său, la toţi oamenii de bună credinţă, care au obosit să fie bătaia de joc a guvernării PAS, să se alăture, pentru a face presiune pe autorităţi să scoată ţara din criză şi să rezolve problemele oamenilor”, se spune într-un comunicat al Partidului ŞOR.

Partidul ŞOR susţine că „PAS şi Maia Sandu au avut la dispoziţie prea mult timp pentru a arăta de ce sunt în stare. Această guvernare şi-a arătat până acum ineficienţa şi incompetenţa.” 

„Guvernarea PAS nu mai are nicio scuză. Având toată puterea în mâini, au dus, conştient sau nu, ţara în pragul prăpastiei. În locul unor acţiuni ferme de a amortiza efectele inflaţiei şi de a opri creşterea galopantă a preţurilor, noi am văzut până acum din partea guvernării doar propagandă, populism şi încercarea de a da vina pe alţii pentru propriile eşecuri şi nereuşite. Ei trebuie opriţi, până când nu au distrus şi ultima fărâmă de speranţă a moldovenilor dezamăgiţi”, se mai spune în comunicat.

Amintim că primul proteste al Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor faţă de guvernarea PAS se va desfăşura miercuri, 18 mai, în faţa Guvernului.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”