Partidul Liberal Democrat s-a convocat la cel de-al VI-lea Congres al formaţiunii. Vlad Filat a fost reales în funcţia de preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Partidului Liberal Democrat din Moldova s-au convocat astăzi în cadrul celui de-al VI-lea Congres al formaţiunii, unde urmează să adopte mai multe decizii ce ţin de activitatea partidului.

UPDATE Vlad Filat a fost reales preşedinte al formaţiunii, cu unanimitate de voturi, la propunerea prim-vicepreşedintelui partidului Iurie Leancă şi a vicepreşedintei Liliana Palihovici.

La forum s-au adunat circa 4.600 de membri de partid, demnitari, deputaţi, miniştri, primari şi reprezentanţi ai administraţiilor publice locale, reprezentanţi ai societăţii civile şi tineri.

În cadrul Congresului, liberal-democraţii urmează să aprobe o serie de modificări în Statutul formaţiunii, să-şi aleagă conducerea, iar în final să voteze Manifestul PLDM.

Printre cei prezenţi se numără ex-preşedintele Moldovei Mircea Snegur, fostul preşedinte al Georgiei Mihail Saakaşvili, actualul preşedinte al partidului Popular European Joseph Daul şi preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok. 

Oficialii europeni i-au încurajat pe cei prezenţi să-şi urmeze parcursul pro-european şi să nu cedeze în faţa presiunilor Federaţiei Ruse. „Destinul Moldovei nu va fi decis la Moscova, dar la Bruxelles. Trebuie să aduceţi Moldova în Europa. Felicit guvernul condus de Vlad Filat şi Iurie Leancă pentru pentru munca excelentă depusă, pentru performanţele înregistrate în cadrul Parteneriatului Estic. Înainte de summitul de la Vilnius am prezentat un studiu la Parlamentul European despre performanţele celor şase state ale Parteneriatului estic şi vă spun cu fermă convingere: Republica Moldova este cea mai bună“, a declarat Joseph Daul. 

Mihail Saakaşvili a menţionat despre progresele înregistrate de Moldova şi Georgia odată cu venirea forţelor democratice la putere. „Moldova şi Georgia sunt ţări moderne şi civlizate. Am înţeles că trebuie să progresăm, să mergem ferm spre scopul nostru. Totul este posibil dacă îţi pui un scop şi să mergi spre asta, indiferent de cât de multe presiuni nu ar exista. Nu trebuie să vă temeţi de niciun embargo, de nici o ameninţare, nu trebuie să depindeţi de nimeni. Trebuie să depindeţi de voi înşivă“, a rostit fostul preşedinte georgian de la tribună.

Vlad Filat, preşedintele PLDM, a mulţumit colegilor săi pentru implicare, a vorbit despre realizările înfăptuite de formaţiuni timp de şase ani de la fondare, precum şi a menţionat despre angajamentele pe care partidul trebuie să le îndeplinească în viitor. „În sfârşit Moldova are o perspectivă clară ce oferă speranţa necesară fiecăruia dintre noi şi are parteneri care ne sprijină să  ne atingem scopurile. Cetăţenii au aşteptări tot mai mari în rezolvarea problemelor lor, ceea ce înseamnă că trebuie să fim şi mai responsabili în viitor“, a declarat Filat.

Liderul liberal-democraţilor a accentuat că viitoarele alegeri parlamentare, din 30 noiembrie 2014, sunt de o importanţă mult mai mare decât cele din 2009. „Atunci, am trimis în istorie un regim anacronic, un regim criminal comunist, însă în 2014 avem datoria să oferim ireversibilitate proceselor de modernizare şi europenizare a Moldovei. Aceasta ne este datoria şi suntem obligaţi să facem acest lucru“, a adăugat Vlad Filat.

Partidul Liberal Democrat din Moldova numără astăzi circa 43.000 de membri, constituiţi în 40 de organizaţii teritoriale.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană