Partidul Dreapta cere invalidarea decretului de retragere a cetăţeniei lui Traian Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Guţu. FOTO Arhivă

Partidul Dreapta cere Curţii Constituţionale să invalideze decretul preşedintelui Igor Dodon privind retragerea cetăţeniei moldoveneşti fostului preşedinte român, Traian Băsescu. De asemenea, membrii partidului solicită Curţii să declare constituţional unionismul, transmite IPN.

Într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui Curţii de Conturi, Alexandru Tănase, Partidul unionist Dreapta îşi exprimă indignarea faţă de gestul lui Igor Dodon, care a semnat decretul cu privire la retragerea cetăţeniei Republicii Moldova fostului preşedinte român, Traian Băsescu.

În declaraţia Partidului unionist Dreapta se menţionează că „Igor Dodon îşi motivează acţiunea prin faptul că Traian Băsescu ar fi încălcat Constituţia Republicii Moldova prin declaraţiile sale unioniste, dar el însuşi, fiind deja ales în fotoliul de preşedinte, a comis mai multe acţiuni anticonstituţionale – a sfidat limba oficială a Republicii Moldova, limba română, a încurajat separatismul de dincolo de Nistru prin felicitarea adresată liderului secesionist de la Tiraspol, a ofensat Uniunea Europeană prin profanarea simbolurilor UE la care Republica Moldova este stat asociat”.

Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete