Parteneriatele public-private bat pasul pe loc. Din 26 de proiecte, doar unul este implementat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul parteneriat public-privat implementat în Moldova constă în centrul de radiologie şi imagistică medicală de la Spitalul Clinic Republican. Foto: Dumitru Goncear

Singurul proiect implementat este centrul de radiologie şi diagnosticare imagistică din incinta Spitalului Clinic Republican, în timp ce restul proiectelor realizate în comun de instituţiile de stat şi agenţii economici sunt doar pe hârtie.

Secţii medicale avansate de radiochirurgie, un stadion republican, un complex de business pentru companiile IT, sistem automatizat de monitorizare a traficului rutier, cămine studenţeşti moderne şi blocuri renovate pentru militari. De toate acestea am putea beneficia în câţiva ani, prin cele 26 de proiecte de parteneriat public-privat gestionate de şapte ministere şi Academia de Ştiinţe a Moldovei. Deocamdată însă puţine au trecut de stadiul de intenţie.

La fel cum puţini oameni ştiu ce reprezintă aceste proiecte şi de ce sunt binevenite, mai ales în condiţiile când statul nu dispune de capital suficient pentru a investi în dezvoltarea unor servicii moderne necesare populaţiei, în schimb are spaţii şi terenuri neutilizate.

„Parteneriatul public-privat presupune că un agent economic contribuie cu bani şi cu know-how în prestarea serviciilor publice. Câştigătorul acestor colaborări este cetăţeanul, care beneficiază de servicii şi condiţii moderne“, afirmă Victor Mocanu, expert IDIS Viitorul.

Singurul parteneriat public-privat realizat este centrul de radiologie şi diagnosticare imagistică din incinta Spitalului Clinic Republican, gestionat de Euromed Diagnostic SRL. Deşi, teoretic, pacienţii care au poliţă emisă de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) nu plătesc nimic pentru procedurile imagistice, în realitate fiecare diagnoză trece şi prin casa de marcat.

„Am văzut acest centru la televizor şi am venit pentru două radiografii. Sunt asigurat, dar tot plătesc, trebuie să dau 250 de lei“, se plânge Serghei Salajan (33 de ani), din satul Verejeni, raionul Teleneşti. „Avem circa 50 de pacienţi pe zi. Abia am deschis centrul, încă n-am reuşit să semnăm contractul cu CNAM“, explică directorul firmei, Ion Şevciuc.

Parteneriate pe bandă rulantă

Potrivit ministrului Sănătăţii Andrei Usatâi, din a doua jumătate a acestei luni la minister va funcţiona un nou birou, pentru administrarea proiectelor public-private. Următorul parteneriat anunţat va avea loc la Institutul Oncologic şi vizează deschiderea unei noi secţii de radioterapie, pe o suprafaţă de circa 400 de metri pătraţi, în vecinătatea blocului de radiologie.

„Vom avea aparatură de radioterapie stereotactică de la Novalis, Varian sau Elektra Axesse. Noul bloc radiologic va fi ca un buncăr cu pereţi groşi de trei metri, supraveghere video şi săli de radioterapie complet utilate“, afirmă şi şeful secţiei de radioterapie a Institutului Oncologic, Petru Tuzlucov.

„Parteneriatul public-privat se mişcă greu, birocraţia e foarte mare. Guvernul e în exerciţiu. Ba răspunde, ba nu răspunde“ - Gheorghe Ciocanu, rectorul Universităţii de Stat a Moldovei

„În martie a fost anunţată licitaţia. În 70 de zile vom desemna partenerul privat. Apoi pregătim încăperile şi infrastructura, iar la opt luni după semnarea contractului vom avea deschisă o secţie modernă de radioterapie destinată pacienţilor care suferă de cancer“, precizează ministrul. Oficialul susţine că următorul parteneriat vizează optimizarea serviciilor de hemodializă într-un centru modern.

Cămine studenţeşti reconstruite

La Ministerul Educaţiei, singurul parteneriat public-privat în desfăşurare vizează reconstrucţia şi modernizarea a patru cămine studenţeşti de pe strada Tighina 2, din Chişinău, care aparţin Universităţii de Stat (USM). Teoretic, lucrările ar putea începe în a doua jumătate a anului în curs, ceea ce-i nemulţumeşte pe unii dintre actualii locatari. „În vară am vopsit o parte din camere. Condiţiile sunt relativ bune aici. Îmi fac griji unde mă voi caza anul viitor“, mărturiseşte o studentă în anul II la Facultatea de Chimie. 

De la hotărârea de guvern, emisă pe 1 februarie, şi până astăzi, USM a numit doar comisia care se va ocupa de licitaţie. „Birocraţia e foarte mare. Am desemnat cinci specialişti din economie, jurisprudenţă, construcţii şi de la Ministerul Educaţiei. Noi venim cu problema, partenerul privat vine cu banii. Apoi şi-i va recupera din chiria camerelor, cu o oarecare dobândă. Studenţii vor fi cazaţi în apartamente cu două camere, cu bucătăria şi baia în mijloc“, precizează rectorul USM, Gheorghe Ciocanu.

Parc IT, fără plan de afaceri

Pentru antreprenorii din sectorul IT, parteneriatul public-privat iniţiat la Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (MTIC) privind amenajarea unui complex inteligent destinat informaticienilor este un lucru bun. Astfel, specialiştii IT vor beneficia de conexiuni electrice şi de Internet superioare tehnologiilor existente pe piaţă şi îşi vor putea dezvolta programele în condiţii optime.

În realitate, acest proiect va fi implementat abia peste câţiva ani, fiindcă ministerul nu are încă un business plan. „Urmează să facem un studiu de fezabilitate, să-l autorizăm la Agenţia Proprietăţii Publice, iar apoi să organizăm licitaţia. Ar putea fi un complex sau o singură clădire. Proiectul e orientat atât pentru companiile mari, cât şi pentru start-up-urile din IT, pentru care putem oferi servicii juridice sau de contabilitate“, susţine Pavel Şincariuc, şeful Direcţiei Generale Dezvoltarea Societăţii Informaţionale al MTIC.

Câştigă şi statul, şi agenţii economici

Specialiştii spun că atât statul, cât şi agenţii economici au de câştigat de pe urma acestor proiecte. „Statul reuşeşte să-şi pună în aplicare agenda de investiţii, în timp ce partenerul privat are o activitate economică pe un termen clar, ceea ce-i permite să se dezvolte“, susţine Victor Mocanu, expert IDIS Viitorul.

„Parteneriatele public-private sunt justificate doar în cazul când costul total al proiectului e mai mic decât dacă ar fi implementat exclusiv de autorităţile publice“, precizează şi Dumitru Budianschi, director de programe la Expert-Grup.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €