Parlamentul Republicii Moldova a votat Legea antitutun în lectură finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul şedinţei Parlamentului de vineri, 29 mai, a fost votat în lectură finală proiectul de lege privind controlul tutunulu. Legea a fost elaborată în conformitate cu Convenţia Cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţi, Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014, care reglementeaza produsele din tutun şi are drept scop protejarea populaţiei de efectul fumatului şi expunerea la fum.

Documentul vizează câteva dimensiuni cruciale pentru succesul politicii îndreptate spre reducerea fumatului, respectiv micşorarea efectelor nocive ale acestei dependenţe.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, tinerii sunt populaţia ţintă, în susţinerea căreia vine acest proiect de lege. Conform ultimelor statistici, fiecare a patra persoană din Republica Moldova este fumător, iar 70 % din consumatori de tutun încep să fumeze înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, iar anual se înregistrează aproximativ 5.600 de decese, cauzate de consumul de tutun.          

Documentul prevede fortificarea instrumentelor de avertizare privitor la dauna fumatului, prin asigurarea informării mai eficiente a consumatorilor, aplicând avertismente de sănătate, inclusiv combinate, ce cuprind pictograme, texte şi informaţii privind serviciile de renunţare la fumat.

Un alt aspect important reiterat în document este protejarea nefumătorilor de efectele nocive ale fumului de ţigară. Iar această idee este susţinută de 89% din populaţie care se pronunţă pentru  asigurarea spaţiilor publice închise libere de fumul de tutun.

De asemenea, legea prevede interzicerea tuturor formelor de publicitate şi promovare a produselor din tutun, inclusiv în punctele de comercializare, precum şi interzicerea utilizării mărcilor comerciale ale produselor din tutun la promovarea altor produse, precum şi a mărcilor comerciale ale altor produse la promovarea produselor din tutun; ş.a.

Proiectul de lege a fost votat în lectură finală de către 62 de deputaţi din 67 prezenţi în sală.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online