Parlamentul a aprobat demisia Nataliei Moloşag

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Natalia Moloşag

Deputaţii au aprobat încetarea mandatului avocatului poporului, în baza cererii depuse. Aceasta, chiar dacă Natalia Moloşag s-a răzgândit şi a solicitat anularea cererii de demisie, transmite IPN.

Parlamentul a declarat vacantă funcţia de avocat al poporului. Până la numirea noului ombudsman, interimatul funcţiei urmează să fie exercitat de către Maia Bănărescu, avocat al poporului pentru drepturile copilului.

Acum o săptămână, Natalia Moloşag şi-a anunţat demisia după scandalul cu angajarea unui fost deţinut, care i-a fost client când exercita meseria de avocat. Chiar dacă s-a justificat că persoana în cauză lucra pe principii de voluntariat şi că avea sarcini de şofer şi pază de corp, fără să se implice în exercitarea mandatului de avocat al poporului şi fără să aibă acces la date cu caracter personal, Natalia Moloşag şi-a depus demisia „pentru a nu aduce denigrare imaginii instituţiei”. După câteva zile, s-a răzgândit şi a solicitat anularea cererii de demisie, invocând constatările controlului general asupra patrimoniului Oficiului Avocatului Poporului, desfăşurat în perioada 11 octombrie - 8 decembrie de către comisia de inventariere.

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid