Panglica Sf. Gheorghe şi alte simboluri folosite în acţiuni militare, interzise în R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Republica Moldova se interzic simbolurile şi atributele care promovează acţiuni de agresiune militară, crime de război şi crime împotriva umanităţii. Printre acestea se numără şi panglica bicoloră negru-portocaliu, cunoscută ca şi panglica „Sfântului Gheorghe”, dar şi literele „Z”, „V” etc,  transmite IPN.

Persoanele care vor răspândi simbolurile interzise, inclusiv în mediul online, vor fi amendate. Prevederile se conţin într-un proiect de modificare a Codului Contravenţional.

Deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate Lilian Carp a declarat că este vorba despre un amendament care se referă la semne, litere şi coduri utilizate în agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei. 

„Din păcate, aceste semne sunt utilizate şi pe teritoriul Republicii Moldova. Pentru că aceste semne justifică în linii generale agresiunea militară asupra Ucrainei, am considerat că este necesar de modificat legislaţia pentru a nu permite glorificarea acestora pe teritoriul Republicii Moldova”, explică Lilian Carp, care este şi preşedintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică.

Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, dar şi utilizarea în public a acestor atribute şi simboluri utilizate în război se va sancţiona cu amenzi cuprinse între 4.500 şi 9.000 de lei sau de la 30 la 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii – pentru persoanele fizice. Pentru persoanele juridice sau cele cu funcţii de răspundere sunt prevăzute amenzi cuprinse între 9.000 şi 18.000 de lei.  Agentul constatator va fi Ministerul Afacerilor de Interne prin organele de poliţie.

„Ce înseamnă aceste simboluri, se referă la drapele, benzi, panglici colorate de conştientizare, precum este panglica bicoloră sau negru-portocaliu, embleme, elemente grafice, litere, cifre şi combinaţii ale acestora, insigne, uniforme, slogane, forme de salut, precum şi alte semne utilizate de către participanţii la acţiunile de agresiune militară, crime de război şi crime împotriva umanităţii. Obiectivul nostru este să punem capăt, mai ales că unii dintre cei care au intrat pe teritoriul Ucrainei poartă şi această panglică bicoloră care este prezentă astăzi pe uniformele soldaţilor Federaţiei Ruse. Este un simbol al agresiunii militare şi litera „Z” şi „V”, la fel”, a notat deputatul.

Potrivit lui, aceste reglementări nu au nimic în comun cu cel de-al Doilea Război Mondial, victimele căruia trebuie comemorate. La fel, spune Lilian Carp, nu au nimic cu Ziua Victoriei, marcată pe 9 mai. Nu este vorba de interzicerea ei, aşa cum au declarat unii în spaţiul public.

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Performanță uluitoare: un român e în finala Campionatului European U18, la tenis de câmp
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Provocările rusești la adresa NATO, analizate de un cunoscut profesor: „În 2015, Turcia a doborât un avion rusesc, iar Rusia nu a atacat”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”