Până la sfârşitul anului, de „Prima Casă” ar putea beneficia o mie de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Până la finele anului 2018, de programul „Prima Casă” cu toate opţiunile lui ar putea beneficia circa o mie de familii. Asta, deşi până la ora actuală sunt puţin peste 300 de beneficiari. Declaraţii în acest sens a făcut secretarul de stat în cadrul Ministerului Finanţelor, Ion Chicu, în cadrul emisiunii „Replica” de la Prime TV, transmite IPN.

Ion Chicu susţine că acum sunt acordate câte 20-30 de credite pe săptămână, iar din toamnă secretarul presupune că vor fi acordate mai multe. „Eu cred că până la sfârşitul anului 2018 numărul creditelor alocate în cadrul „Prima Casă” va fi în jur de o mie, ceea ce nu-i puţin”, spune Ion Chicu. Pentru viitor, secretarul de stat consideră că pe an ar putea primi credite în cadrul acestui program circa 5-7 mii de familii.

Ion Chicu a mai declarat că în sectorul bugetar actualmente activează circa 200 de mii de oameni, dintre care mulţi nu sunt eligibili având în vedere vârsta sau faptul că au deja o locuinţă. Din numărul total ar putea beneficia de programul „Prima Casă” aproximativ 20%.

Gabriela Cuneva, expert economic, susţine că programul este unul benefic, dar s-ar putea să nu fie suficient pentru că ar putea acoperi un număr mult mai mic de familii decât numărul celor care au nevoie de o locuinţă. Expertul spune că nu este clar pe ce perioadă va funcţiona acest program pentru că nu ar exista un plan concret în ceea ce ţine durata.

Marina Curtiş, beneficiară a programului, spune că familia ei nu a avut niciodată o locuinţă proprie şi posibilitatea de a cumpăra un apartament a fost primită cu bucurie. Beneficiara spune că, până acum, în condiţiile oferite de băncile din Moldova nu a avut posibilitate să-şi cumpere casă pentru că nu avea ce pune în gaj şi nici nu dispunea de suma de bani necesară pentru prima rată. „Nu ştiu care va fi amploarea proiectului în ţară, dar pentru familia noastră acesta înseamnă multă bucurie şi emoţii pozitive”, a spus Marina Curtiş.

Programul „Prima Casă” a fost lansat în luna aprilie. Până la ora actuală au fost acordate peste 300 de credite în cadrul acestui program, ceea ce constituie circa 40% din totalul creditelor ipotecare acordate în Republica Moldova. Cererile pentru „Prima Casă” sunt depuse exclusiv online, prin intermediul unui sistem informaţional.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente