„Ora Planetei" stinge lumina și la Chișinău
0Astăzi, la ora 20:30, pentru o oră, în instiuțiile municipale va fi stinsă lumina, astfel susține capitala Moldovei acțiunea mondială „Ora Planetei". Autoritățile încurajează toți locuitorii municipiului să adere la această acțiune și să întrerupă voluntar curentului electric. La Chișinău, evenimentul va fi marcat cu un concert în parcul Dendrariu, din sectorul Buiucani.
Și armata se alătură la „Ora Planetei". Astăzi, între orele 20:30 - 21:30, energia electrică urmează să fie sistată în toate unităţile militare şi instituţiile Ministerului Apărării, potrivit unui comunicat. „Viaţa pe această planetă, existenţa noastră şi a generaţiilor viitoare este în mâinile fiecăruia dintre noi. Recunoaştem că prin cantitatea de energie economisită pe durata evenimentului nu vom reuşi să salvăm planeta, însă vom demonstra că ştim să ne mobilizăm şi să găsim soluţii pentru a proteja mediul în care trăim", susține Vitalie Marinuţă, ministrul Apărării.
Acțiunea globală „Ora Planetei" a apărut ca un răspuns la o întrebarea „cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una din cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice" și a fost inițiată în 2007 de către organizația World Wildlife Fund (WWF) în orașul Sidney, Austarlia. Atunci, aproximativ 2 milioane pe persoane au stins lumina pentru o oră. În acest an, organizatorii estimează că la această acțiune vor adera 128 de șări și peste 5000 de oraşe, potrivit presei internaționale.