Opinii: Duminică a fost o zi neagră pentru democraţie, iar cele mai nocive componente ale politicii au ajuns în Parlament
0Recentele alegeri nu sunt un exemplu de democraţie, ci, dimpotrivă, reprezentă o ruşine pentru Republica Moldova. Cetăţenii s-au lăsat cumpăraţi şi manipulaţi de „forţe oligarhice” care au propulsat oameni-fantomă în alegeri. De această părere este preşedintele Organizaţiei UNIREA-ODIP, Vlad Bileţchi, candidat în alegerile de duminică din partea Partidului Liberal. În opinia lui, forţele de dreapta nu au fost pregătite pentru aceste alegeri.
„Acest lucru vorbeşte despre faptul că în Republica Moldova cultura politică a fost adusă, în mod intenţionat, la limită pentru că un popor sărac şi foarte prost informat este mai uşor de manipulat”, a menţionat el în cadrul emisiunii „Ţara” de la postul de televiziune Vocea Basarabiei TV.
Vlad Bileţchi consideră că cele mai nocive componente ale politicii au avut victorie la aceste alegeri. „Asta înseamnă că oamenii sunt disperaţi, asta înseamnă că oamenii au fost aduşi la limită şi cred doar în cei care au forţă, bani şi capacităţi de a pune presiune pe ceilalţi pentru a-şi atinge scopurile. Nu s-a pus accent pe democraţie, pe pluralism de idei, pe integritate, pe legitimitatea candidatului în faţa poporului”, a menţionat activistul.
Juristul Teodor Cârnaţ, candidat din partea Partidului „Vocea Poporului”, consideră că duminică a fost o zi neagră pentru democraţia şi statul de drept din Republica Moldova.
„Acest lucru a fost demonstrat de cea mai mică rată de participare la alegeri de la independenţă. S-a demonstrat duminică că în Republica Moldova nu contează valorile cum ar fi integritatea, persoană profesionistă, grade ştiinţifice, persoane care au fost cu verticalitate o viaţă întreagă, dar contează foarte mult dacă ai bani ca ulterior să poţi să convingi electorii prin anumite metode mai puţin legale, care pun sub semnul întrebării libertatea exercitării votului de duminică”, a menţionat juristul.
„Partidele care au acces în Parlamentul Republicii Moldova sunt departe de democraţie, departe de regulile democratice de a ajunge în legislativ”, a mai spus fostul candidat.