Opinii. Bruxelles-ul priveşte spre Republica Moldova cu un optimism moderat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Natalia Gavriliţa la întrevederea cu Charles Michel, preşedintele Consiliului European.

Experienţa furtului miliardului după ce Republica Moldova a fost declarată povestea de succes a Parteneriatului Estic, îi determină pe oficialii europeni să privească spre ţara noastră cu un optimism moderat. Asistenţa financiară europeană a fost deblocată, iar banii vor fi acordaţi doar condiţionat, în funcţie de reformele pe care vom reuşi să le implementăm, notează IPN.

Sunt opiniile comentatorilor politici exprimate în timpul unei emisiuni TV. Potrivit acestora, actuala guvernare excelează pe domeniul politicii externe, însă mai puţine rezultate sunt livrate pe domeniul economic şi social.

Potrivit comentatorilor politici, prima vizită a premierului Gavriliţa la Bruxelles, prin multitudinea de întrevederi avute, demonstrează că Uniunea Europeană priveşte Republica Moldova drept un partener credibil, capabil să transforme promisiunile electorale în realitate. Totuşi, potrivit experţilor, pentru a beneficia de fondurile europene, guvernarea va trebui să respecte condiţionalităţi stricte.

„Au mai fost astfel de vizite la Bruxelles, dar acum contextul este unul diferit, la cârma Republicii Moldova avem un partid proeuropean, un partid construit până la această etapă, pe principiul integrităţii, transparenţei, care îşi doreşte să reformeze Republica Moldova. Au fost stabilite 4 priorităţi, reforma justiţiei şi combaterea corupţiei, pandemia, redresarea economică şi consolidarea instituţională. Republica Moldova va primi suport pentru aceste priorităţi, dar ajutorul este condiţionat. Simplu vorbind,  venirea banilor europeni va depinde de modul în care vor fi realizate reformele în interiorul ţării. Pentru că poveşti de succes am mai avut, acum Bruxelles-ul priveşte Republica Moldova cu un optimism moderat, realist”, a spus  comentatorul politic Ion Tăbârţă în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Potrivit jurnalistului Anatolie Golea, încrederea de care se bucură Republica Moldova pe plan extern este cel mai mare atu al actualei guvernări. Potrivit lui, potenţialul acestei deschideri internaţionale trebuie valorificat, în beneficiul cetăţenilor.

„Este o vizită plină de simbolism. Deocamdată, nu putem vorbi de rezultate palpabile ale noii guvernări de domeniul economiei, social, deşi se aşteaptă de la 1 octombrie majorarea pensiilor şi a plăţilor sociale, oricum primele rezultate şi cele mai evidente sunt pe domeniul politicii externe. Asistăm la relansarea relaţiilor pe dimensiunea Chişinău-Bruxelles. La Chişinău vine şi preşedintele Germaniei, o ţară foarte importantă, ulterior vine preşedintele Sloveniei, o altă vizită importantă, pentru că Slovenia va prelua preşedinţia Uniunii Europene din 2022”, a spus jurnalistul Anatolie Golea.

Astăzi, în Republica Moldova se află preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier. Oficialul va fi întâmpinat la Preşedinţie cu onoruri militare, ulterior preşedintele Maia Sandu împreună cu omologul său german vor susţine declaraţii pentru presă, vor depune flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi vor participa la inaugurarea forului de afaceri moldo-german.  Mâine cei doi şefi de stat vor planta arbori la Grădina Botanică din Chişinău. De asemenea, în perioada 1-2 octombrie la Chişinău este aşteptat preşedintele Sloveniei, Borut Pahor.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?