Olesea Stamate: Este regretabilă intervenţia politicului în sectorul judecătoresc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta ministră a Justiţiei Olesea Stamate susţine că este regretabilă intervenţia politicului în sectorul judecătoresc, referindu-se la faptul că un deputat socialist au luat parte la Adunarea Generală a Judecătorilor, iar preşedintele Igor Dodon i-a primit în audienţă pe unii magistraţi.

„Noi am fost acuzaţi că ne implicăm. Noi nu ne-am implicat cu intervenţii în sectorul judecătoresc. Tot ce am spus noi a fost că nu este admisibil ca membrii judecători ai Consiliului Superior al Magistraturii să fie revocaţi în baza unui vot de neîncredere din partea colegilor judecători. Cu atât mai mult cu cât decizia a fost luată în cadrul unei adunări care a fost organizată vădit ilegal în care nu era nici măcar cvorum. Asta am spus noi – nu ca să apărăm actualii membri ai CSM, nu ca să intervenim cumva în justiţie”, a afirmat Olesea Stamate în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV.

Potrivit ei, socialiştii au făcut exact inversul, favorizând acei judecători care au organizat anumite acţiuni ilegale, dându-le, într-un fel, un semnal că „aşa se poate”. „Li s-a transmis: „Deci, dacă aveţi susţinerea noastră, puteţi să mergeţi în continuare şi să vă faceţi treaba aşa cum ştiţi voi pentru că este ok”, a afirmat fosta ministră.

Totodată, Olesea Stamate spune că vrea să vadă conceptul reformei justiţiei propuse de socialişti. „Iniţial, am crezut că se merge pe conceptul pe care l-am propus noi – cu evaluarea externă a judecătorilor şi procurorilor. Nu ştiu dacă acesta va fi conceptul ales, însă atât timp cât politicul îşi permite să intervină în actul justiţiei, orice reformă va fi pusă sub semnul întrebării”, a continuat fosta ministră.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026