Oleg Serebrian va avea o întrevedere cu negociatorul din partea Tiraspolului, în contextul exerciţiilor militare desfăşurate în Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona transnistreană

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, va avea joi o întrevedere cu  negociatorul din partea Tiraspolului, în contextul exerciţiilor militare cu participarea grupului operativ al trupelor ruseşti care au loc în regiunea transnistreană. Informaţia a fost comunicată de premierul Natalia Gavriliţa, într-o conferinţă de presă, transmite IPN.

Potrivit premierului, Moldova pledează pentru reluarea activităţii grupurilor de lucru care nu s-au întâlnit de ceva timp şi pentru rezolvarea problemelor tehnice care apar. „Evident că suntem îngrijoraţi de situaţia în regiune. În acelaşi timp, chemăm din nou la maturitate, înţelegere şi înţelepciune şi pledăm pentru pace şi stabilitate în regiunea noastră”. Cât priveşte situaţia tensionată de la graniţa ruso-ucraineană, Natalia Gavriliţa speră că toate părţile se vor comporta aşa încât să avem o regiune stabilă şi liniştită.

Şi vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, a remarcat că Republica Moldova pledează pentru continuarea dialogului cu autorităţilor din stânga Nistrului. În acelaşi timp, prezenţa GOTR pe teritoriul Republicii Moldova contravine obligaţiilor internaţionale ale Federaţiei Ruse, legislaţiei internaţionale. Atât prezenţa per ansamblu, cât şi aceste exerciţii militare care au loc contravin legislaţiei, nu sunt  acţiuni care ajută la calmarea situaţiei regionale şi, în acest sens, sunt contraproductive.

Acesta a mai spus că orice interacţiune între state, inclusiv între Rusia şi Ucraina, speră că se va face prin metode paşnice, conform legislaţiei internaţionale. Republica Moldova consideră că orice stat are dreptul de a decide ce soluţii să folosească pentru asigurarea propriei securităţi. „Evident ne îngrijorează aceste evoluţii, şi pe partea noastră ca stat, ca instituţii de stat, ca Guvern, suntem pregătiţi de a reacţiona prompt şi în interesul naţional la orice evoluţie din regiune. Evident, noi nu putem prezice cum vor fi aceste evoluţii în regiune, dar noi, ca Guvern, suntem gata de orice scenarii şi prin acţiunile noastre vom apăra interesul naţional al Republicii Moldova şi securitatea cetăţenilor noştri”, a declarat Nicu Popescu. Speranţa Moldovei este discuţiile dintre Federaţia Rusă şi SUA, NATO, OSCE vor duce la o calmare a situaţiei regionale.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani