Oleg Serebrian: Acţiunile Rusiei vor avea impact asupra situaţiei din regiunea Mării Negre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oleg Serebrian FOTO Europa Liberă

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, consideră că Republica Moldova şi dosarul transnistrean sunt interconectate cu tot ce se întâmplă în regiune şi la dosarul din Donbas. În opinia sa, decizia Rusiei în privinţa regiunilor separatiste ucrainene va „avea fără îndoială un impact” asupra problemei transnistrene, „măcar din simplu motiv că şi Ucraina îşi va reseta poziţia”, transmite IPN.

Oleg Serebrian a menţionat că ceea ce se întâmplă în regiune şi recunoaşterea de către Federaţia Rusă a celor două entităţi separatiste din estul Ucrainei va avea impact asupra situaţiei din toată regiunea Mării Negre. 

„Mi-e greu deocamdată să spun direcţia schimbării, dar Kievul îşi va reseta mesajul pe tot ce ţine de conflictele din zonă şi va fi mult mai hotărât în a înainta pe aceste dosare, inclusiv pe dosarul transnistrean, care este prin ricoşeu şi o problemă de securitate a Ucrainei cumva, fiind la hotar cu Ucraina. Şi, bineînţeles, problema preocupă la Kiev, preocupă clasa politică ucraineană, preocupă armata ucraineană, fără îndoială, dar preocupă şi cetăţenii simpli şi asta trebuie iarăşi luat în calcul”, a declarat vicepremierul într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

Potrivit lui, există frici legate de escaladarea tensiunilor în zonă şi speranţa este ca acestea să nu se adeverească. 

„Sigur că sunt foarte multe pronosticuri proaste, eu sper că totuşi situaţia în Republica Moldova nu va fi afectată chiar atât de mult, adică să se producă o destabilizare a ţării, o redeschidere a acestui dosar conflictual şi aceasta este una din sarcinile mele, de altminteri, ca negociator-şef, ca vicepremier pentru reintegrare, să menţin cumva lucrurile stabile”, a notat Oleg Serebrian.

Dacă lucrurile se vor opri, adică se va păstra un fel de status quo – recunoaşterea celor două entităţi de către Federaţia Rusă şi introducerea trupelor ruse, care a fost o veste extrem de îngrijorătoare – atunci evident că lucrurile nu se vor schimba, cel puţin pentru moment, prea mult pentru Moldova. 

„Dacă se va produce o deteriorare a situaţiei în Ucraina, dacă mişcările vor fi mult mai mari, mai complexe, dacă se va produce o ofensivă de amploare, cum era aşteptată la un moment dat, fireşte că s-ar putea să fim, din păcate, afectaţi şi noi”, notează vicepremierul.

Oleg Serebrian spune că discursul preşedintelui rus Vladimir Putin a fost unul îngrijorător. Nu doar pentru Ucraina. Deşi vizată era Ucraina, cumva indirect, prin ricoşeu şi alte ţări, inclusiv Republica Moldova, se simţeau cumva vizate de acest discurs. Deci era pusă în discuţie siguranţa zonei Mării Negre în general.

„Reconfigurarea hărţii zonei Mării Negre este un lucru periculos în sine, e o zonă foarte turbulentă, un amalgam de conflicte, de jucători foarte diferiţi, unii foarte importanţi, Turcia, bunăoară, Ucraina este un jucător regional de asemenea foarte important şi atingerea acestui echilibru, destabilizarea situaţiei în zonă poate produce un foarte periculos efect al dominoului, încălzi sau aprinde dosare conflictuale închise, cum este şi cel din Transnistria, sau provoca dosare conflictuale care sunt cumva văzute ca potenţiale destabilizatoare în regiune. Şi noi avem câteva dosare de genul acesta şi pe teritoriul Republicii Moldova, care în cazul dezechilibrării situaţiei pot fi nişte provocări la siguranţa noastră”, a mai spus Oleg Serebrian.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort