Octavian Ţîcu a semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului şi o acuză pe Maia Sandu că a pus „coarnele în pământ când nu trebuie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PUN, deputatul neafiliat Octavian Ţîcu, şi-a pus semnătura pe moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Parlamentarul a criticat ezitarea Partidului Acţiune şi Solidaritate, condus de Maia Sandu, în ceea ce priveşte semnarea moţiunii.

„Am declarat şi anterior că doar instalarea unui guvern proeuropean asumat de Blocul ACUM, la care ne vom alătura, poate scoate ţara din pandemie, criza economică majoră şi izolarea internaţională, precum şi pregăti contextul pentru alegeri prezidenţiale libere şi corecte”, a scris Octavian Ţîcu pe Facebook.

El susţine că „se confirmă încă odată cele două calităţi „remarcabile” ale Maiei Sandu - să pună coarnele în pământ când nu trebuie şi să bage coada între picioare când trebuie determinare politică”.

„Dacă PAS nu va semna, înseamnă că Micul Muc şi-a făcut datoria faţă de Moscova”, a mai spus Ţîcu.

Fracţiunea parlamentară a Platformei DA, condusă de Alexandru Slusari, a anunţat marţi, 14 iulie, că a semnat moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Pentru ca documentul să fie înregistrat este nevoie ca cel puţin 26 de deputaţi să-l semneze. În acest sens, Alexandru Slusari a comunicat că Platforma DA aşteaptă, până joi, şi semnăturile celor 15 deputaţi din fracţiunea Partidului Acţiune şi Solidaritate.

De partea cealaltă, PAS a anunţat că va da un răspuns abia sâmbătă dacă semnează sau nu moţiunea de cenzură.

Precizăm că liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a anunţat că formaţiunea sa are deja lista noului Cabinet de Miniştri şi că este gata să-şi asume guvernarea, deşi fracţiunea sa este formată doar din 11 deputaţi. Lidera PAS, Maia Sandu, a declarat că este dispusă să-l sprijine pe Andrei Năstase la funcţia de premier, dacă va fi sigură că există 51 de voturi în Parlament. Liderul Pro Moldova, Andrian Candu, la fel, a declarat că este gata să sprijine învestirea Guvernului Platformei DA.

Noul Guvern poate fi învestit doar dacă votează şi deputaţii Partidului Şor. Maia Sandu a afirmat că nu va vota un Guvern care să depindă de voturile Partidului Şor, condus de Ilan Şor, condamnat de prima intanţă la şapte ani de închisoare în dosarul furtului miliardului şi care se află în căutare internaţională. Reacţia Maiei Sandu este de înţeles, pentru că asocierea cu Ilan Şor ar putea-o discredita, fapt ce nu-i convine mai ales că au rămas zile numărate până la prezidenţiale. 

Precizăm că opoziţiei nu-i ajung încă două voturi pentru a demite Guvernul, fiind necesare cel puţin 51 de voturi. Toate fracţiunile de opoziţie - PAS (15 mandate), Platforma DA (11), Partidul Şor (9), Pro Moldova (14) şi deputatul neafilat Octavian Ţîcu au în total 49 de voturi.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort