Octavian Calmâc, despre finanţările pe care le va debloca noul acord cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Semnarea unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional va debloca un şir de finanţări externe care vor sprijini bugetul Republicii Moldova. Numai în prima etapă se preconizează debursarea a circa 70 de milioane de dolari şi în jur de 50 de milioane de euro, a anunţat ministrul Economiei, Octavian Calmâc, într-un interviu pentru IPN.

„Am avut acel staff agrement în luna iulie. Au fost stabilite un şir de precondiţii, de acţiuni prioritare pentru autorităţi. Aşa cum a menţionat şi reprezentatul FMI, avem un raport pozitiv al echipei de negociatori. Va avea loc board-ul unde de fapt va fi anunţată decizia unui nou program cu Republica Moldova pe un termen de trei ani cu toate finanţările”, a spus ministrul.

Imediat se deblochează prima finanţare din partea FMI, apoi din partea Băncii Mondiale şi din partea Comisiei Europene. „În total vor fi 180 de milioane de dolari de la FMI, prima tranşă e de 25 de milioane. După care, 45 de milioane de dolari de la Banca Mondială şi sub 50 de milioane de euro din partea Comisiei Europene. Toate structurile au lansat procedurile interne de debursare a acestor finanţe”, a precizat Octavian Calmâc.

Potrivit oficialului, FMI este o structură financiară tehnocrată unde politicul nu-şi are un cuvânt greu de spus, unde sunt proceduri şi reguli, iar cât timp Republica Moldova respectă aceste reguli şi proceduri, nu există niciun risc de suspendare şi anulare a deciziilor luate anterior. Ministrul a adăugat că Moldova este bine văzută, este apreciată pentru eforturile făcute şi este sigur că aceste resurse vor fi debursate.

Board-ul FMI urmează să se convoace la 7 noiembrie unde se va decide în privinţa unui nou acord cu Moldova.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro