Octavian Armaşu: Vom veni şi cu un instrument de susţinere a bugetarilor în Programul „Prima Casă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Persoanele angajate în sectorul bugetar care vor dori să aplice la programul „Prima Casă”, vor beneficia de un instrument special de susţinere din partea statului. Definitivarea acestui instrument va fi făcută în aproximativ două luni. Declaraţia a fost făcută de ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune Publika TV, transmite IPN.

„După lansarea programului naţional, o să mai venim şi cu un instrument de susţinere special pentru bugetarii, care aplică la programul „Prima Casă”. Mai avem nevoie de vreo două luni să muncim la el şi o să-l prezentăm publicului larg pentru dezbateri”, a declarat ministrul.

Octavian Armaşu a menţionat că la programul „Prima Casă” pot aplica persoanele cu vârstele cuprinse între 18 şi 45 de ani, care sunt angajate legal în câmpul muncii. „Programul „Prima Casă” vine să sprijine tinerii din Republica Moldova până la 45 de ani ca să obţină o locuinţă prin contractarea unui credit ipotecar de la bancă. Noi, practic, ajutăm băncile să ofere acest credit la condiţii mai avantajoase”, a menţionat ministrul.

Potrivit lui, statul vine cu o garanţie care este oferită băncilor comerciale pentru a garanta creditele pe care le primesc cetăţenii. Garanţia acoperă jumătate din valoarea creditului. „În cazul ăsta, banca are nevoie de mai puţin gaj şi o contribuţie mai mică de la cetăţean. Respectiv, statul pune anumite reguli de joc în ceea ce ţine de rata dobânzii şi percepţia comisioanelor”, a adăugat Octavian Armaşu.

În cadrul programului, solicitantul trebuie să contribuie cu 10% din valoarea locuinţei pe care intenţionează să o cumpere, creditul primit este pe un termen de 25 de ani, cu rata dobânzii de peste 9%. Ministrul susţine că sunt cetăţenii eligibili care au un venit oficial al familiei de două ori mai mare decât rata lunară pe care va trebui să o achite băncii. De asemenea, la venitul familiei pot contribui şi părinţii.

Programul de stat „Prima Casă” urmează să devină funcţional din 26 martie. Din această zi, cetăţenii vor putea depune cereri de finanţare la băncile care au semnat contracte de colaborare cu Ministerul Finanţelor şi Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM).

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort