O parte din motorina donată de România a ajuns în R. Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

1.200 din cele 6.000 de tone de motorină oferite de România pentru agricultorii din Republica Moldova au fost predate astăzi autorităţilor de la Chişinău, în cadrul unei ceremonii oficiale, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei României, cele 6.000 de tone de motorină urmează să fie livrate în totalitate autorităţilor de la Chişinău în perioada imediat următoare, prin mai multe transporturi succesive. Ambasada României îşi exprimă speranţa că autorităţile din Republica Moldova vor lua măsurile necesare pentru a asigura o utilizare transparentă şi echitabilă a sprijinului oferit de România.

Preşedintele Maia Sandu a declarat, într-o postare pe Facebook, că prima tranşă a ajuns la staţia Ocniţa, de unde Agenţia Rezerve Materiale trebuie să asigure distribuţia acesteia către agricultori.

„Mulţumim, România, pentru că ne eşti alături şi în vremuri grele, şi în vremuri bune. Vom monitoriza atent procesul de distribuţie a motorinei, acest ajutor trebuie să ajungă cât mai repede la agricultorii care au cea mai mare nevoie. Agenţia Rezerve Materiale trebuie să asigure un proces transparent şi corect”, a scris Maia Sandu.

Ajutorul umanitar face parte din pachetul de sprijin pentru cetăţenii Republicii Moldova anunţat de preşedintele României, Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei oficiale efectuate la Chişinău, la 29 decembrie 2020. Ajutorul umanitar vine să completeze donarea a peste 300 de mii de doze de vaccin împotriva COVID-19, precum si de echipamente medicale in valoare de 2,3 milioane euro de către România, Republicii Moldova.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele