O pace „proastă” în Transnistria este mai bună decât un război

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reuniunile în formatul de reglementare „5+2” nu au loc de mai bine de un an, deoarece Tiraspolul condiţionează reangajarea în acest proces oficial, deşi principiul negocierilor este că acestea trebuie să pornească fără precondiţii.

„Reglementarea problemei transnistrene depinde de relaţiile dintre marile puteri, iar atât timp cât Federaţia Rusă va sprijini deschis regimul transnistrean, inclusiv în cadrul formatului „5+2”, evident nu ne vom putea mişca înainte”, a declarat fostul ministru adjunct de externe, Valeriu Chiveri, într-un interviu acordat pentru Radio Europa Liberă.

Valeriu Chiveri spune că reuniunile în formatul de reglementare „5+2” nu au loc de mai bine de un an, transnistrenii condiţionând reangajarea în acest proces oficial cu diferite motive, fără a ţine cont de faptul că atunci când s-au elaborat principiile de negociere în această formulă unul dintre aceste principii era: fără condiţii. Întrebat care este sensul negocierilor în acest format dacă nu există rezultate, Valeriu Chiveri a declarat că „logica e simplă: mai bine o pace proastă decât un război. Plus, tot timpul ar putea să existe o posibilitate de a găsi consens în anumite probleme, nu care ar acoperi întreg spectrul de negocieri, dar pe anumite probleme importante pentru cetăţenii ambelor maluri”.

Fostul viceministru a mai spus că prezenţa militară rusă în regiune este o susţinere directă a regimului de la Tiraspol. Or, Chişinăul a promovat întotdeauna ideea că retragerea forţelor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova şi procesul de reglementare transnistreană sunt două procese paralele, care nu se intersectează, deşi au o influenţă reciprocă.

Cât priveşte condiţionarea de către Federaţia Rusă a retragerii trupelor şi muniţiilor sale cu oferirea unui statut special regiunii transnistrene, Valeriu Chiveri crede că nu se va ajunge prea departe. „S-a schimbat foarte mult situaţia geostrategică, Ucraina nu mai este Ucraina de până la 2013, atunci când tacit sprijinea într-un fel regimul de la Tiraspol, închidea ochii la mai multe lucruri pe care le făceau şi transnistrenii, vorbesc de contrabanda mare care era în regiune, şi prezenţa militară a Federaţiei Ruse, iar toată logistica era asigurată prin tranzitul ucrainean, lucru ce nu se mai întâmplă de la un timp încoace”, a conchis fostul ministru adjunct de externe.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate