O nouă șansă pentru Termocom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii au modificat Legea insolvabilităţii, prelungind de la trei la cinci ani termenul de aflare a unei firme în procedura planului. Specialiştii susţin că decizia reprezintă o şansă pentru salvarea de la lichidare a furnizorului de căldură din Capitală.

Cu votul a 60 de deputaţi, Parlamentul a modificat ieri, în regim de urgenţă, articolul 164 din Legea insolvabilităţii. Astfel, termenul aşa-numitei proceduri a planului pentru întreprinderile din domeniul utilităţilor publice şi sectoarele termoenergetic, telecomunicaţii, apă şi canalizare a fost prelungit de la trei la cinci ani. „Întreprinderile din aceste domenii au o importanţă vitală, atât pentru economia naţională, cât şi din punct de vedere al furnizării serviciilor de interes public", a argumentat Ilarion Popa, viceministru al Economiei, necesitatea ajustării legislaţiei. Oficialul a precizat că, spre deosebire de alte întreprinderi, activitatea celor din sectorul utilităţilor publice este reglementată de autorităţi, ceea ce înseamnă că ele nu pot obţine venituri suplimentare care le-ar permite să acumuleze resursele necesare pentru plata datoriilor faţă de creditori.

PE URMELE COMUNIŞTILOR
Modificarea de urgenţă a Legii insolvabilităţii pică la ţanc pentru întreprinderea Termocom. Şi asta pentru că procedura de faliment a furnizorului de căldură din Capitală, iniţiată încă în 2001, expira la 5 februarie 2012. Următoarea etapă ar fi fost preluarea de către creditori a activelor şi posibil chiar vânzarea pe bucăţi a companiei. Acesta ar fi reprezentat cea mai proastă şi mai periculoasă soluţie, susţin specialiştii.

„Este o şansă pentru ca acest agent economic de importanţă strategică să fie scos din impas şi chiar să aducă profit. Soarta de mai departe a Termocom este însă în mâinile managerilor, precum şi ale autorităţilor", spune Nicolae Mogoreanu, preşedintele Asociaţiei Consumatorilor de Energie.Un proiect similar a fost promovat şi în anul 2008 de către guvernarea comunistă. Experţii de la Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei l-au calificat însă drept unul coruptibil. Potrivit experţilor, soluţia ar fi adoptarea unei noi Legi a insolvabilităţii, deoarece actuala procedură de faliment este una greoaie. Cu toate acestea, Guvernul continuă să promoveze soluţii de majorare a duratei procedurii planului, remarcă experţii.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul