„O nouă provocare pentru Chişinău“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vadim Pisari (dreapta) a fost omorat pe 1 ianuarie, pe podul de la Vadul lui Voda. FOTO: Arhiva personală

Ruşii au anunţat că au clasat încă în luna mai dosarul pacificatorului care l-a împuşcat mortal pe Vadim Pisari, pe podul de la Vadul lui Vodă. Este o decizie secretă ce demonstrează că orice infracţiune săvârşită de un soldat rus nu va fi pedepsită, comentează analiştii, dar şi avocatul familiei, Alexandru Postică.

Comitetul Federaţiei Ruse de urmărire penală a garnizoanei Breank a emis o decizie, potrivit căreia militarul rus V.G. Cojuhari, care pe 1 ianuarie l-a împuşcat mortal pe tânărul de 18 ani, pe Podul de la Vadul lui Vodă, ar fi acţionat legal. Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE al Rusiei, Alexandr Lukaşevici, decizia a fost bazată pe rapoartele militare, iar „pacificatorul a utilizat arma legal“.

Autorităţile de la Chişinău spun însă că decizia Rusiei este prematură. „Nu au avut toate probele pentru a lua o decizie“, a declarat Ion Dediu, procuror-şef al Secţiei investigaţii şi infracţiuni în Forţele Armate. „Noi le-am expediat toate materialele solicitate, iar ei sunt obligaţi să reia urmărirea penală, să anexeze materialele la dosar şi să se expună asupra subiectului. E posibil să fie altă hotărâre“, explică Ion Dediu.

„Reflectă doar viziunea ruşilor“

Şi ministrul de Externe Iurie Leancă susţine că Rusia s-a cam grăbit. „Investigaţiile de către structurile noastre competente nu au fost, deocamdată, finalizate, inclusiv din cauza că nu există condiţii suficiente pentru a întreprinde toate acţiunile prevăzute de procedură. Totodată, putem constata că nici Federaţia Rusă nu a utilizat întreaga bază de probe, fiindcă opinia expusă reflectă doar viziunea organelor de anchetă ale Federaţiei Ruse“, a declarat Iurie Leancă pentru Europa Liberă.

Trebuie regândit formatul de pacificare

Avocatul familiei Pisari, Alexandru Postică, spune însă că va merge până în pânzele albe pentru a-l trage la răspundere pe Veaceslav Cojuhari. „Am expediat autorităţilor ruse demersuri prin care am solicitat să fim informaţi cu privire la această hotărâre. Nu ne-am aşteptat că va fi o decizie secretă şi atât de rapidă. Având în vedere că ancheta este desfăşurată tot de colegii lui, era evident că ei nu vor găsi urme de infracţiuni“, afirmă Postică.

„Ordonanţa creează o practică negativă, pentru că orice infracţiune săvârşită de un soldat rus pe teritoriul Republicii Moldova nu va fi sancţionată în niciun fel. Este o provocare pentru autorităţile noastre. E cazul să se gândească şi asupra formatului de pacificare“, mai adaugă avocatul.

Analistul Oazu Nantoi dă vina pe autorităţile noastre, care nu au gândit un plan de soluţionare a conflictului transnistrean. „Republica Moldova nici nu s-a străduit să identifice posibilităţile existente şi nici nu s-a folosit de ajutorul partenerilor externi. Rusia îşi apără interesele sale şi pe cetăţenii săi şi ştie foarte bine că Republica Moldova nu este capabilă să se protejeze“, susţine Oazu Nantoi.

Ucis cu gloanţe interzise

Pacificatorul rus V.G. Cojuhari a utilizat gloanţe interzise de Organizaţia Naţiunilor Unite încă de pe vremea URSS. Vadim Pisari a fost ucis dintr-un Kalaşnikov de model AKC-74, cu gloanţe de calibrul 5,45 cu centrul de greutate mişcat. Specialiştii de la Centrul Naţional de Expertiză Judiciară, care se ocupă de analiza armelor şi muniţiilor, au explicat că gloanţele sunt în stare să distrugă toate organele interne, fără să-i lase o şansă de supravieţuire celui împuşcat.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice