O mare companie de training trece Prutul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Apostol, consultant la grupul Ascendis

Firma Ascendis din România se lansează astăzi la Chişinău, ţintind afaceri de 500.000 de euro în primul an de activitate

Una dintre cele mai importante companii de consultanţă şi de training din România va deschide, în două săptămâni, o reprezentanţă la Chişinău. Aceasta va fi prima sa filială de peste hotare. „Intrarea noastră pe piaţa din Republica Moldova este un proces firesc. Avem mulţi clienţi din România care şi-au extins afacerile pe piaţa moldovenească şi chiar ne-au rugat să venim cu ei şi să le acordăm aici servicii de consultanţă", explică Radu Apostol, consultant la grupul Ascendis.

Potrivit lui, decizia a fost una firească şi având în vedere că vorbim aceeaşi limbă şi avem aceeaşi cultură. „Ştim că o parte din populaţie vorbeşte limba rusă, dar vom apela la traineri locali, care cunosc şi rusa, şi româna, pe care îi vom instrui ca să poată ţine cursuri în ambele limbi. Avem deja trei specialişti şi, cu siguranţă, vor fi mai mulţi", precizează reprezentantul companiei.

20 DE CLIENŢI ÎNTR-UN AN

Al treilea motiv pentru care cei de la Ascendis s-au aventurat să cucerească piaţa moldovenească este pregătirea bună a consultanţilor locali.

Radu Apostol spune că Ascendis are deja câţiva clienţi din Republica Moldova cu care derulează proiecte şi se arată optimist în privinţa perspectivelor de dezvoltare a companiei pe piaţa noastră. Până la finele anului 2013, firma estimează că va avea în portofoliu cel puţin 20 de clienţi mari şi mici şi ţinteşte o cifră de afaceri de circa 500.000 de euro sau aproximativ opt milioane de lei.
„Optimismul nostru se bazează şi pe faptul că mizăm pe specialişti cu experienţă relevantă în domeniul în care lucrează. De exemplu, la noi nu ţine cursuri de management o persoană care nu a ocupat o funcţie de manager de companie cel puţin cinci ani. Ne dorim ca oamenii care vin la cursurile noastre să poată aplica abilităţile obţinute chiar a doua zi. Doar aşa am ajuns lideri pe piaţa românească", se laudă Radu Apostol.

LIDER PE PIAŢA ROMÂNEASCĂ

Grupul Ascendis, care include firmele Ascendis Consulting, Ascendis Process Management, Ascendis HR, Ascendis Experiential, We Know How, este lider pe piaţa de training din România. Acţionar majoritar este Costea Dumitrescu, care susţine că nu agresivitatea salvează o companie, ci flexibilitatea.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne