O grupare criminală specializată în furturi din apartamente în Chişinău, destructurată de oamenii legii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O grupare criminală specializată în furturi din apartamente a fost destructurată de către organele de forţă din Republica Moldova. Activitatea camuflată şi bine organizată a fost monitorizată de către poliţişti timp de aproximativ două luni, perioadă în care s-au acumulat probe concludente ce ar demonstra complicitatea în cel puţin trei cazuri de furturi din apartamente în proporţii mari.

În acest context poliţiştii au organizat ambuscade şi urmăriri tainice, fiind descinse reţineri în flagrant delict, după ce ar fi pătruns într-un apartament şi ar fi sustras mijloace financiare.

Membrii grupului criminal s-au dovedit a fi în număr de cinci indivizi, domiciliaţi în Capitală, cu vârstele cuprinse între 36 ani şi 41 ani. Potrivit informaţiilor speciale constatate pe parcursul investigaţiilor, activitatea acestora era bine determinată, întrucât fiecare dintre ei avea rolul său. Indivizii permanent se asigurau să nu nimerească în vizorul camerelor de supraveghere instalate pe străzi, atunci când localizau o locuinţă sau un apartament pentru a pătrunde în interior. Totodată, potenţialii proprietari erau urmăriţi vizual de către unul din ei, atunci când ieşea din casă sau când revenea. La fel, mai întâi de toate studiau construcţia lacătelor de la uşile apartamentelor, pentru a fi siguri că vor pătrunde fără anumite impedimente tehnice.

Este de menţionat că în timpul reţinerilor descinse, poliţiştii au depistat asupra lor un întreg arsenal diversificat de scule confecţionate artizanal, cu ajutorul cărora descuiau lacătele uşilor de la apartamente, precum şi mijloace financiare în valută, care ar fi fost sustrase din locuinţe în sumă de peste 10.000 euro.

Actualmente bănuiţii se află în custodia Poliţiei Capitalei, fiind reţinuţi pe un termen de 72 de ore şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5cinciani până la zece ani.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”