O familie de moldoveni stabilită în Italia, găsită moartă în propria casă. Care sunt cauzele tragediei

0
Publicat:

Un bărbat, soția și fiica lor au fost găsiți fără suflare în locuința lor din nordul Italiei, iar autoritățile italiene iau în calcul că victimele au decedat din cauza unei scurgeri de gaze sau monoxid de carbon, conform presei din peninsulă. 

Cei trei moldoveni au fost găsiți fără suflare în casa din Italia. FOTO: Lanuovaferrara.it

Conform presei din Italia, descoperirea devastatoare a fost făcută în noaptea de miercuri spre joi, după ce angajatorul bărbatului a alertat autoritățile întrucât acesta nu se prezentase la serviciu încă de luni, 20 octombrie.

Animalul de companie, fără suflare

La fața locului s-au deplasat carabinieri și pompieri, care au pătruns în locuință și au găsit corpurile neînsuflețite ale bărbatului de 51 de ani, ale soției sale de 47 de ani și ale fiicei lor de 28 de ani. Fără viață a fost găsită și pisica familiei.

„Toți se aflau, potrivit primelor cercetări, în pat, fără semne de violență sau traume. A decedat și pisica de companie”, notează sursa citată.

Cercetările sunt în desfășurare, iar printre ipoteze se numără o posibilă scurgere de gaz sau de monoxid de carbon. Autoritățile italiene subliniază însă că așteaptă rezultatele expertizelor în curs.

Cei trei cetățeni moldoveni locuiau de aproximativ 20 de ani în Italia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil