O consolare pentru ruşi: vodca se ieftineşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: reuters.com

În timp ce preţurile produselor alimentare cresc pe zi ce trece, ruşii au o consolare, scrie agenţia rusă de ştiri Tass.

Este vorba despre ieftinirea, începând cu 1 februarie, a preţului la vodcă, băutura alcoolică naţională a Rusiei, cunoscută la nivel mondial.

Autorităţile ruse erau ferm convinse că o creştere accentuată a preţurilor la alcool va majora producţia ilegală de alcool, aşa cum au avertizat şi experţii. 

Statul încearcă să recâştige controlul asupra pieţei vodcii prin reducerea preţului de vânzare a acesteia la un nivel minim. În acelaşi timp, se prevăd introducerea unor măsuri drastice pentru a pedepsi producţia ilegală de vodcă.

Pentru prima dată în istoria modernă a Rusiei preţul minim de vânzare cu amănuntul va scădea cu 35 de ruble, ajungând la 185 de ruble (2,8 dolari) pentru o sticlă de jumătate de litru. În ultimii trei ani, statul a dus o politică constantă de creştere a accizelor la alcool, aşteptând că aceste măsuri se vor solda cu un consum mai mic de băuturi alcoolice.

Ruşii preferă vodca contrafăcută

Cu toate acestea, producţia de vodcă a scăzut cu 22,3% anul trecut. Directorul Centrului de studii federale şi regionale a pieţii băuturilor alcoolice, Vadim Drobiz, spune că în istoria modernă a Rusiei industria alcoolică nu a arătat o astfel de scădere bruscă în volumele de producţie anuală.

Între timp, viceprim-ministrul Alexander Hloponin a declarat la o reuniune a Comisiei pentru reglementarea pieţii băuturilor alcoolice din decembrie, că bugetul de stat anual pierde 30-50 miliarde de ruble ruseşti sau 450-760 milioane de dolari din cauza vânzărilor ilegale de alcool. Deoarece în toamna anului trecut preţul minim de vodcă a crescut de la 170 (2,6 dolari) la 220 de ruble (3,4 dolari), piaţa legală a pierdut 14 % din consumatori, care au trecut la vodca produsă pe piaţa neagră.

Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut în decembrie anul trecut că lupta cu alcoolismul în rândul populaţiei, prin creşterea preţurilor, s-a soldat cu un rezultat opus. El a spus că această politică a crescut consumul de alcool surogat şi a cerut să se lupte cu consumul exagerat de alcool, folosinduse „mijloace şi metode sănătoase”.

 

Pedepse mai aspre pentru producătorii ilegali

În afară de reducerea preţului la vodcă, sunt planificate şi măsuri care vor înăspri pedepsele pentru producţia ilegală de alcool. Deputaţii ruşi ar putea modifica Codul penal, prin introducerea uni articol care să prevadă sancţiuni mai grave pentru producţia şi comerţul ilegal al băuturilor alcoolice. Proiectul de lege a fost deja elaborat de Ministerul Agriculturii al Rusiei, care doreşte astfel să ţină departe cetăţenii de la cumpărarea acestor produse.

„Logica guvernului, de reducere a preţului la vodcă la un nivel minim, este clară: acum, când veniturile gospodăriilor sunt în scădere, se stabileşte un preţ mai mic, presupunând că mai multe sticle vor fi vândute, chiar dacă acest lucru nu va contribui foarte mult la situaţia economică a ţării”, a declarat pentru Tass cercertătorul principal al Academiei prezidenţiale ruse (RANEPA), Vadim Novikov.

Potrivit lui, guvernul încearcă să găsească „un preţ optim”, dar în acest caz este mai degrabă o chestiune de promptitudine economică decât lupta împotriva alcoolismului. Cu toate acestea, expertul a spus că reducerea preţurilor de vânzare cu amănuntul a vodcii nu prea va ajuta statul să combată producţia ilegală a acesteia. „Este necesar un control administrativ mai strict asupra producţiei alcoolice”, a completat expertul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat