O agenţie de modelling din Cehia, la vânătoare de fete frumoase din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanții agenţiei de modelling de la Praga caută fete cu „vino-ncoa’”

Zeci de fete frumoase din întreaga țară s-au prezentat în weekend-ul acesta la liceul „Spiru Haret" din Chișinău pentru a participa la un casting pentru o agenție de modelling din Cehia. Lipsite de orice urmă de machiaj pe față, îmbrăcate în colanți și încălţate cu tocuri înalte, fiecare dintre ele se vedea deja pe coperțile revistelor de modă

Maria și Nadia Buza sunt două tinere de 16 ani ce se deosebesc de celelalte participante. Și asta datorită faptului că sunt gemene și seamănă ca două picături de apă. Sunt eleve la liceul „George Meniuc" din capitală și fac modelling de câteva luni. Chiar dacă nu corespund rigorilor impuse de organizatori, înălțimea lor fiind mai mică de 1,70 metri, criteriu eliminatoriu în asemenea selecţii, ele spun că au avut întotdeauna un as în mânecă.

"Este greu să te faci remarcată într-o țară cu atâtea fete frumoase"

„Prima experiență în modelling am avut-o pe la 11 ani, când o firmă americană de haine pentru copii ne-a ales ca să pozăm pentru un catalog. Suntem gemene și asta a constituit întotdeauna un avantaj pentru noi. Am mai avut de-atunci și alte colaborări sporadice cu unele agenţii ", spun fetele.

Între timp au urmat cursuri de canto, pian, dansuri, însă marele lor vis este să devină modele. „Este foarte greu să te faci remarcată într-o țară cu atâtea fete frumoase, iar șansele de a fi mai mult decât o scurtă apariție pe coperta unei reviste sunt foarte mici. Mai există și problema financiară, căci cursurile de modelling sunt destul de costisitoare. Cu toate acestea, suntem destul de încrezătoare și optimiste. Poate, vom reuși", speră gemenele.

Fetele cu „vino-ncoa'", la mare căutare

Reprezentanții agenției de modelling din Praga afirmă că nu au venit la vânătoare de frumuseți, pentru că știu foarte bine că Republica Moldova stă bine la acest capitol. Elementul pe care vor să-l găsească la fetele dornice de faimă stă ascuns în caracterul, atitudinea și personalitatea lor. „Toate fetele sunt drăguțe, iar dacă ar fi să ne orientăm după acest criteriu ne-ar fi foarte greu să selectăm doar câteva. Vrem să găsim la o fată acel „vino-ncoa'" ce ne va convinge imediat că ea merită să fie aleasa. Dacă vor fi mai multe, cu atât mai bine. Parametrii corporali nu contează foarte mult, atât timp cât fata are un potențial mare și noi știm că este posibil să modelăm silueta ei", a declarat pentru „Adevărul" Filip Knesl, directorul revistei „Faiyo" din Cehia. Experiența în modelling constituie însă un avantaj pentru cea care va fi selectată. „Sunt foarte multe începătoare printre fete, care necesită lecții de ținută, mimică, arta vorbirii sau cea scenică. Cele care posedă deja aceste calităţi au şanse mai mari să fie selectate", a conchis Knesl.

Majoritatea fetelor venite la casting sunt elevele agenției de modele „Viva Models" din Chișinău. Fondată acum 13 ani de către creatoarea de modă Valentina Vidrașcu, care le este și profesoară fetelor, școala de modă a „crescut" sute de adolescente devenite astăzi modele de talie internațională.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi