„Nu am alţi politicieni pentru voi…“

Confruntările la vârful AIE au depăşit până şi limitele fireşti, foarte elastice ale unei guvernări de coaliţie. În general, un conglomerat de partide la guvernare nu presupune prea multă admiraţie nici în ţările în care cultura politică este cultivată de sute de ani.

În Republica Moldova, unde această cultură e ca o fustă mini (nici n-a început, dar deja s-a terminat), guvernarea colectivă începe să arate mai ridicol sau, de la caz la caz, mai dizgraţios ca oriunde.

Problemele grave ale societăţii au ajuns să fie sacrificate pe altarul unei lupte pe viaţă şi pe moarte (sub aspect politic, deocamdată) între componentele coaliţiei. Mesajul care este trimis societăţii sau, cel puţin, care este primit de societate din partea certaţilor şi confruntaţilor este „după noi - măcar şi potopul".

Aceste probleme nu mai pot fi rezolvate, pentru că orice soluţie serioasă propusă de către unul din triumvirat este declarată moft politic profitabil şi combătută ca atare de către ceilalţi. În cel mai bun caz, o soluţie imperativă propusă de unul este torpilată din motiv de gelozie, după principiul: ce nu mă duce capul să propun eu, dar e propus de altul, nu este bun.

Cei trei lideri ai AIE se afişează în faţa oamenilor ca orbiţi doar de lupta între ei, fie că păruiala se face în format 1+2, fie că în cel de 1+1+1. Nimeni nu mai are capacitatea să desluşească cine şi dacă în general mai face sau poate face vreun compromis în numele interesului naţional.

Nimeni nu-şi mai poate da seama dacă în general mai este loc pentru un compromis sau dacă un compromis este deja amoral. Fiecare îşi ţine înţelegerea sa sinceră sau ipocrită a interesului naţional în sân, ca pe o piatră.

Opoziţia spune şi face tot ce-i trece prin cap, cu convingerea şi confortul că orice ai zice despre alianţă acum poate fi înghiţit cu uşurinţă, în condiţiile foamei acutizate de înjurături a populaţiei la adresa faunei politice.

Energia distructivă a clasei politice a ajuns să provoace insomnii cetăţenilor. Radicalii şi nebunii de toate categoriile încep a se simţi tot mai mult în largul lor: ruinele speranţelor spulberate de politicienii anterior rezonabili sunt cele mai bune baricade pentru aceştia.
În această situaţie, ajungi să te întrebi dacă moldovenii au în general însuşiri pentru soluţionarea unor stringente şi cruciale probleme politice.

Logica „hoţul neprins este negustor cinstit" nu (mai) este acceptabilă pentru o guvernare. Pentru guvernare este acum vital necesar să se elimine clar şi tranşant orice suspiciune directă sau indirectă cu privire la cineva din sânul ei.

Îşi mai poate permite Republica Moldova luxul să aibă un „premier al alianţei" sau „un preşedinte al alianţei", de exemplu? Premier sau preşedinte care, dacă vrea să spună un adevăr, să poată spune doar o treime, pentru că restul nu este dorit de parteneri sau chiar îi descalifică? Şi viceversa.

Aşa că ori se (re)clădeşte o alianţă pe obligaţia unor acţiuni clare, stringente, care să fie duse solidar până la capăt, ori.

Ori poate va trebui să ne amintim ce i-a răspuns Stalin unui funcţionar de partid, responsabil de intelighenţie, unul Polikarpov, care se plângea că scriitorii sovietici sunt nişte derbedei inconştienţi.

„Eu n-am alţi scriitori pentru Polikarpov, dar un alt Polikarpov pentru scriitori poate fi găsit". În versiunea moldovenească de acum ar fi: „Nu avem alţi politicieni pentru electorat, dar un alt electorat pentru politicieni poate fi găsit". Şi încă unul supărat rău.