Noutate de la Fisc: agenţii economici vor putea expedia facturile online

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţii economici vor putea primi şi expedia facturile fiscale online, fără necesitatea de a se deplasa la Inspectoratul Fiscal. Aceasta va deveni posibil graţie implementării unui nou serviciu, e-Factura, lansat astăzi, transmite IPN.


Serviciul electronic urmează să fie pus în aplicare în trei etape. Prima etapă – pilot, cu durata de şase luni, vizează testarea serviciului cu un număr limitat de agenţi economici, astfel încât, la finele termenului, să poată fi operate ajustări de soft, dacă va fi cazul. A doua etapă – zona experimentală, va fi lansată în regim de testare a programului pentru toţi agenţii economici, începând cu iunie 2014. Etapa finală – lansarea industrială, presupune utilizarea sistemului e-Factura la scară naţională, începând cu ianuarie 2015.

Premierul Iurie Leancă, prezent la ceremonia de lansare, a declarat că prestarea serviciilor publice în format electronic reprezintă un element important în eliminarea riscurilor de corupţie, dar şi în procesul de integrare a cetăţenilor şi a businessului din Moldova în comunitatea europeană. Şeful Cabinetului de miniştri a precizat că priorităţile UE în acest domeniu sunt ca, până în 2015, 50% dintre cetăţeni şi 80% dintre oamenii de afaceri să folosească serviciile electronice. „Pe acest motiv, în 2014, Guvernul va lansa mai multe servicii publice în format electronic, cum sunt registrul controalelor, e-Autorizaţii de folosire a apei, e-Autorizaţii în transport şi altele”, a spus prim-ministrul.

Potrivit lui Ion Prisăcaru, şeful Serviciului Fiscal de Stat, e-Factura oferă avantajul creşterii operativităţii de documentare a tranzacţiilor efectuate, reduce riscul falsificării facturilor fiscale şi exclude cheltuielile de imprimare a facturilor fiscale.

Serviciul e-Factura este parte a proiectului de e-Transformare a Guvernării, susţinut de Banca Mondială şi implementat prin intermediul Centrului de Guvernare Electronică.

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent