Noile uniforme ale poliţiştilor de frontieră vor fi de culoare albastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politia de frontiera va avea uniforme albastre. FOTO moldova.org

Poliţiştii de frontieră vor avea uniformă nouă. Aceasta va avea culoarea albastră şi o va înlocui treptat pe cea verde, neschimbată de 20 de ani.

Şeful poliţiei de frontieră, Dorin Purice a anunţat că în cel mult doi ani ani toţi cei peste 3.000 de poliţişti vor avea uniforme noi. Asupra acestora a lucrat un grup de experţi de la Catedra de modelare şi tehnologii a Universităţii Tehnice. „La confecţionarea acestor modele am ţinut cont de rigorile europene. Uniforma este una practică şi confortabilă, întrucât confortul poliţistului de frontieră este foarte important. La noua uniformă am evitat acele croieli vechi şi însemnele care existau şi dădeau un aspect opulent. Aceasta este o uniformă laconică, cu cât se poate mai puţine culori”, a subliniat şeful poliţiei de frontieră.

Vor exista trei modele de uniformă. Uniforma de ceremonie presupune sacou, cămaşă şi cravată pentru bărbaţi şi sacou, cămasă şi fustă pentru femei. Uniforma de serviciu presupune pulover în loc de sacou şi va fi purtată de inspectorii din cadrul punctelor de trecere a frontierei, iar uniforma de campanie sau de câmp este din stofă comodă, rezistentă la factorii externi şi are şi chipiu de tip sport, anunţă Info-Prim Neo.

Potrivit şefului poliţiei de frontieră, la începutul săptămânii viitoare, ministrul de interne va semna ordinul de aprobare a uniformei, după care se va purcede la procesul de achiziţii. Echiparea se va face pe etape. Primii care vor fi echipaţi vor fi poliţiştii din vest şi cei de la aeroport.

În bugetul este preconizată suma de 7 milioane de lei pentru confecţionarea uniformelor. Acestea vor fi cusute de către un producător autohton. Poliţia de frontieră are 3.500 de poliţişti.
 

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul