Noi propuneri pentru îmbunătăţirea Codului Audiovizualului. „Este clară intenţia de a strangula libertatea de expimare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” a lansat o serie de propuneri pentru îmbunătăţirea prevederilor Codului Audiovizualului. „Dacă am fi trăit într-un stat de drept, dacă guvernarea şi-ar face datoria şi ar fi respectat aşa cum se cuvine Codul Audiovizualului adoptat în anul 2006, care este destul de bun, nu ar fi trebuit să facem aceste amendamente”, a declarat jurnalistul Vasile Năstase.

În cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii ONG-ului au reiterat faptul că prin iniţiativa PD şi PLDM de a modifica anumite prevederi ale Codului Audiovizualului, se ascunde de fapt „o intenţie clară de a strangula libertatea de exprimare”. „Spre deosebire de alte ONG-uri care se pupă în gingii cu puterea, noi am luat codul, l-am analizat şi propunem măsuri concrete de soluţionare a divergenţelor. Proiectul nostru va fi prezentat tuturor celor interesaţi. Dacă ar fi adoptate propunerile noastre s-ar rezolva tare multe chestiuni, care tin de produsul autohton, de piraterie şi altele”, a mai spus Vasile Năstase.

Platforma „Dreptate şi Adevăr” propune ca ponderea produsului autohton să conţină nu mai puţin de 40% din volumul săptămânal de emisie. „Unii distribuitori au în pachetele lor multe programe în limba rusă, am vrea ca aceste programe sa fie subtitrate în limba de stat. Problema canalelor ruseşti care ne bombardează cu propagandă şi manipulare dincolo de orice imaginaţie, rămâne cea mai actuală problemă”, a declarat jurnalista Angela Aramă.

Reprezentanţii ONG-ului au mai spus că iniţiativele deputaţilor PD şi PLDM referitor la Codul Audiovizualului sunt menite să restricţioneze activitatea unor anumite posturi de televiziune precum Jurnal TV, Pro Tv şi TV7. „Însă propunerile lor nu afectează celelalte televiziuni oligarhice”, a concretizat Vasile Năstase. Totodată, acesta i-a apostrofat pe membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului: „Întodeauna motivează faptul că nu rezolvă problemele prin lipsa de pârghii, dar de fapt componenţa CCA-ului e alcătuită din indivizi care stau la vointa criminaliştilor de la putere. Propunem ca membrii CCA să fie aleşi de radiodifuzori şi societatea civilă”.

Stanislav Pavlovschi, ex-judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a venit cu un mesaj de încurajare a jurnaliştilor: „Trebuie să vă apăraţi drepturile. Mâine, poimâine ne putem trezi cu tancurile în stradă. Pe lângă jurnalişti, trebuie să intervină şi consumatorii de televiziune”.

Amintim că, Parlamentul Republicii Moldova a înregistrat o iniţiativă de modificare a Codului Audiovizualului care interzice retransmiterea posturilor TV străine care fac propagandă politică. Iniţiativa aparţine unui grup de deputaţi din Partidul Liberal-Democrat şi Partidul Democrat. În acelaşi timp, însă, proiectul de lege cu privire la modificarea Codului Audiovizualului nu ar fi fost consultat înainte de a fi inclus pe ordinea de zi a Parlamentului pentru votare, fiind suspectat că ascunde mai multe capcane pentru instituţiile de presă libere.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete