Noi prevederi privind acordarea ajutorului social

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Guvernul a aprobat un proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii cu privire la ajutorul social, care are drept scop eficientizarea mecanismului de implementare a Programului de ajutor social, transmite IPN.

Conform documentului, indexarea venitului lunar minim garantat va fi efectuată anual, reieşind din creşterea indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent.

Totodată, se prevede responsabilizarea beneficiarilor de ajutor social. În acest sens, familiile beneficiare de ajutor social şi structurile teritoriale de asistenţă socială vor semna un acord de cooperare în care va fi reglementată răspunderea asumată de ambele părţi. Astfel, solicitanţii vor trebui să prezinte informaţii complete şi veridice organului cu drept de stabilire. Va fi creată o comisie care va verifica corectitudinea utilizării ajutorului social conform angajamentelor stipulate în acord.

De asemenea, este prevăzută tragerea la răspundere disciplinară, civilă sau contravenţională a reprezentanţilor structurilor teritoriale de asistenţă socială, pentru încălcarea termenelor de luare a deciziilor privind acordarea ajutorului social.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!