Nicu Popescu: În aceste zile se negociază contractul pe livrarea gazelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicu Popescu, susţine că în aceste zile se negociază contractul pe livrarea gazelor dintre Federaţia Rusă Moldova, având în vedere vizita preşedintelui la Moscova şi Bruxelles. Totodată, în următoarele săptămâni vor exista mai multe contacte, negocieri cu actorii implicaţi. Rezultatul acestor negocieri va deveni public în curând, transmite IPN.

Declaraţii în acest sens au fost făcute de ministru răspunzând la întrebările studenţilor de la USM, în cadrul unei lecţii publice.

Potrivit lui Nicu Popescu, încă nu se ştie cum vor decurge negocierile dintre Ucraina şi Federaţia Rusă pentru următoarea fază de livrări a gazelor ruseşti pe piaţa ucraineană. În acest sens Moldova poartă discuţii cu Ucraina şi Federaţia Rusă, dar şi cu alţii actori pentru a se convinge că nu este total dependentă de o singură sursă.

„Ecuaţia securităţii energetice nu constă doar din gazul rusesc, dar şi din capacitatea noastră ca guvern şi ţară de a căuta alternative în cazul în care apar anumite probleme care nu depind de noi”. Ministrul spune că Moldova are câteva scenarii de potenţiale soluţii alternative ca să asigure fluxul continu de gaze în ţară. Scenarii despre care se va afla în curând cacă va fi cazul pentru ele.

Potrivit ministrului, cert este că Moldova vrea o soluţie a problemelor legate de securitatea energetică fără a face compromisuri politice, da şi un preţ bun. „Ne dorim să menţinem echilibru dintre tarife şi sursa acestui gaz”, spune Nicu Popescu.

În altă ordine de idei, ministrul de externe a declarat că soluţia conflictului transnistrean poate fi doar una politică şi că Moldova are preferinţe clare în reglementare transnistreană. „Noi nu vrem federalizare, trupe străine pe teritoriul ţării, nu vrem schimbarea şi revizuirea principiilor de bază privind funcţionarea ţării, inclusiv democraţia, politica externă”, a spus Nicu Popescu.

Potrivit ministrului, întotdeauna liderii politici au ales să nu sacrifice niciunul dintre aceste principii pentru a rezolva conflictul transnistrean. „Noi căutăm soluţii prin negocieri, pe de o parte, discutăm cu Tiraspolul, pe de altă parte, avem diverşi mediatori. Deocamdată, aceste principii nu au fost acceptate de unii actori din reglementarea transnistreană”, a declarat ministrul.

Nicu Popescu a mai spus că imaginea Moldovei la nivel internaţional este relativ bună, ţara fiind apreciată pentru că îşi rezolvă problemele fără a recurge la violenţe. Totodată, eşecul structural ca societate, potrivit ministrului, este legat de corupţie, unde „imaginea Moldovei la pământ”.

Ministrul declară că priorităţile Guvernului şi MAEIE privind politica externă ţin de continuitatea politicii externe a Republici Moldova şi aici este vorba despre angajamentele pe care Moldova le-a luat ca ţară. În principal, este vorba despre continuitatea implementării Acordului de Asociere cu UE, a Acordului de Liber Schimb. Totodată, este în interesul ţării să aibă relaţii bune cu partenerii externi, inclusiv Federaţia Rusă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi