Nicolae Timofti: „AIE trebuie să găsească soluţii pentru depăşirea crizei politice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicole Timofti, preşedintele Republicii Moldova FOTO Adevărul

Preşedintele Nicolae Timofti i-a atitudine faţă de ultimele neînţelegeri dintre PLDM, pe o parte, PD şi PL, pe de altă parte.

Opinia a fost făcută publică prin intermediul purtătorului de cuvânt al preşedintelui ţării, Vlad Ţurcanu. „O asemenea situaţie este firească pentru o societate democratică. Important este ca interesele politice ale partidelor să fie cât mai aproape de interesele ţării “, se menţionează în comunicat.

Preşedintele speră că raţiunea politică va prevala şi că în curând se va încheia criza politică.

Vlad Ţurcanu a mai menţionat că „confruntările politice în opinia preşedintelui nu trebuie să reprezinte un impediment în calea propăşirii ţării. Obstacolele apărute la răstimpuri trebuie depăşite. Preşedintele consideră că AIE trebuie să găsească soluţii pentru depăşirea acestei situaţii de conflict şi să pună în aplicare proiectele importante pe care le are R. Moldova, mă refer în primul rând la procesele de integrare europeană. Preşedintele nu consideră că nişte alegeri anticipate ar fi favorabile pentru procesele care au început în R. Moldova de câţiva ani, o parte din ele trebuie să se finalizeze în acest an“.

Nicolae Timofti intenţionează să aibă dicuţii cu toţi liderii din AIE.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”