Nicolae Ciobanu a învins la Burgas

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luptătorul moldovean a obținut medalia de aur la prestigiosul turneu „Kolov & Petrov", care a avut loc în Bulgaria. Competiţia a inclus probe de lupte libere, greco-romane şi feminine. Moldova a fost reprezentată doar de băieţii.

Talentatul luptător Nicolae Ciobanu a obţinut cea mai bună performanţă a selecţionatei Moldovei la turneul „Dan Kolov & Nikolai Petrov", la care au participat sportivi din peste 20 de ţări.

La festivalul luptelor din Burgas, Nicolae Ciobanu a evoluat în cântarul categoriei de greutate de până la 96 de kilograme. În drumul spre primul loc, moldoveanul a trecut de Muren Mutlu (Turcia), Aslanbek Alborov (Azerbaidjan) şi Guray Namdiev (Bulgaria).

Luptătorul nostru s-a revanşat pentru înfrângerea de la ediţia precedentă a turneului, din 2010, când a pierdut în finală şi s-a ales cu medalia de argint. Nicolae Ciobanu se pregăteşte sub îndrumarea antrenorilor Nicolae Oriol, Boris Sava şi Nicolae Scurtu de la Liceul Internat Republican cu profil sportiv. El este multiplu campion naţional, ocupant al locului cinci la ediţia precedentă a Campionatului European, participant la Jocurile Olimpice de la Beijing, unde a fost şi portdrapel al delegaţiei Republicii Moldova. Nicolae Ciobanu este originar din Ştefan Vodă, raion cu bogate tradiţii în lupte libere, unde s-au născut, de asemenea, dublul campion european Ghenadie Tulbea şi multiplul premiant internaţional Andrei Perpeliţa.

ŞI VICTOR CIOBANU A URCAT PE PODIUM

La turneul din Bulgaria, reprezentanţii ţării noastre au obţinut o medalie şi în concursul de lupte greco-romane. În debutul competiţiei în cea mai uşoară categorie de greutate, până la 55 de kilograme, Victor Ciobanu a trecut în optimi de japonezul Kaji Masaharu.

În a doua întâlnire, din sferturi, el a fost învins de Aleksandar Kostadinov, care ulterior a devenit campion. În turneul de consolare, Ciobanu a trecut de un alt bulgar, Nikolai Vîcev, şi a intrat în posesia medaliei de bronz. Marele absent din lotul naţional deplasat la această competiţie a fost Andrei Perpeliţa, care este accidentat. 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”