Nereguli în alimentaţia din grădiniţele din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În unele grădiniţe din capitală nu se respectă meniul-model stabilit de către Ministerul Sănătăţii. Există instituţii în care copiii mai primesc crupe şi paste făinoase de tei ori pe zi, iar legumele şi fructele lipsesc. Acestea sunt câteva dintre concluziile grupului de lucru, constituit ca urmare a solicitării părinţilor, care a efectuat verificări timp de trei săptămâni, transmite IPN.

Potrivit şefei Centrului de Sănătate Publică Chişinău, Luminiţa Suveică, în urma controalelor s-a constat că în unele grădiniţe se înlocuiesc fructele proaspete cu sucuri, ceea ce nu este corect. În meniuri predomină multă pâine, caşcaval, făinoase şi produse de patiserie. Astfel, meniul este unul bazat pe lipide şi glucide, ceea ce reprezintă un factor de risc şi poate avea consecinţe ca obezitatea sau maladiile cardiovasculare.

O problemă ar fi suma mică alocată pe zi pentru alimentaţia unui copil – 23 de lei. Luminiţa Suveică a menţionat că de mai multă vreme se discută despre modificarea prevederilor legislative cu privire la licitaţie, astfel încât să fie posibil procurarea produselor direct de la producător, şi nu de la intermediari, pentru că astfel preţurile sunt mai mari. De asemenea, s-a constatat o calculare eronată a îndeplinirii normelor naturale pentru un copil pe zi, divergenţe între datele prezentate de către contabilităţi şi directori, dar şi unele restricţii din partea contabilităţilor.

Ca urmare a neregulilor depistate, au fost emise prescripţii în care au fost indicate şi termene pentru înlăturarea acestora. Ulterior vor fi organizate verificări repetate, iar în caz de neconformare, persoanele responsabile vor fi sancţionate.

Totodată, în această toamnă pe pagina electronică a CSP Chişinău va fi publicat meniul-model, astfel încât părinţii să-l cunoască, iar în caz de necesitate să sesizeze Centrul.

Din data de 4 septembrie, timp de o lună, specialiştii Centrului vor verifica alimentaţia în şcoli.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică